Furia din anii 1990 şi următorii s-a domolit treptat, până când s-a transformat în indiferenţă. Lumea a înţeles (sau mai degrabă a înghiţit explicaţia aiuritoare a autorităţilor) că industria românească trebuie dată la gunoi şi înlocuită cu tot felul de nimicuri de slabă calitate, dar scumpe, trimise contra cost de iubitorul Occident.

Au mai trecut nişte ani, s-au mai demolat nişte fabrici şi uzine, s-au pus la pământ industrii întregi. Străinii de care ne temeam că vor să ne muşte din ţară, au venit şi s-au pus în fruntea bucatelor prin amabilitatea slugilor autohtone, care au semnat tot felul de înstrăinări, toate puse sub semnul colaborării ţărişoarei cu forurile competente de la UE.

Prealuminaţii noştri conducători, indiferent sub ce umbrelă politică s-au bucurat de nenumărate privilegii, au ajuns ei înşişi să facă oferte preabunului Occident (şi nu numai Occident; voi ajunge şi la acest subiect imediat). Au propus celor care ne vor binele să ia gazele naturale, petrolul, chiar şi partea cea mai fertilă a solului. Desigur, pentru invitaţia de a ne jefui ţara prin contracte unilateral păguboase (nu spun de care parte), ai noştri au primit doar nişte zâmbete prieteneşti din partea celor care au găsit în Dâmboviţa un râu cu mult peşte, care sare singur în barcă. Dacă nu cumva sare direct în cârligul undiţei, că aşa înţelegerile par a fi şi mai democratice.

Şi tocmai când credeam că nimic nu mă mai poate surprinde în domeniul unilateral avantajos pentru unii în care se scaldă, de ani mulţi, oferta autohtonă şi prea îngăduitoare cu cererea niciodată îndestulată, iată că-mi sună telefonul.

Cârrr-cârrr face telefonul când, patetic, ne previne că există ceva grav de care trebuie să ne ferim. Bine că există sistemul Ro-Alert. Aflăm din timp ce trebuie să facem, încotro s-o apucăm. Dar, când auzi acea voce feminină pentru care e evident că limba română e o limbă străină care nu poate fi vorbită corect, înţelegem că din tara asta s-a rupt şi altceva: demnitatea naţională, oameni buni!

Exact despre asta e vorba. Nu se putea găsi o româncă neaoşă care să ne prevină că n-avem ce căuta în următoarele două săptămâni în localitatea maramureşană Rona de Jos, aflată în cod roşu de infectare cu Sars-Cov-2 ?

Trebuia să auzim o voce din Asia căznindu-se să ne transmită mesajul de atenţionare în limba română?

Aceste atenţionări, primite prin telefon într-o românească stricată, ne arată ce avem de făcut (pentru că, totuşi, ideea transmisă se poate pricepe) dar, mult mai dureros e că ne spun care-i răul cel mai mare pe care l-am făcut: ne-am vândut demnitatea naţională.


Citește și