Un weekend întreg dedicat iubitorilor de motoare, adrenalină, cu multe surprize muzicale, culinare şi altele. Nu vor lipsi concursurile arhicunoscute şi anume cel de prins găina, cel de băut bere sau de mâncat cremwurşti. Din nou vom avea concursul pentru cel mai bun gulas.

“Ca în fiecare an, de 8 ani încoace, organizăm în weekendul care urmează Rock N’Road Weekend, un festival care se adresează motocicliştilor, iubitorilor de muzică rock şi nu numai. Dacă în anii precedenţi am fost găzduiţi în comuna Băiuţ, anul acesta festivalul va avea loc la Staţiunea Izvoare, lângă Baia Mare, unde sperăm să urce şi băimărenii, măcar de curiozitate, să vadă ce se întâmplă pe acolo. Aşteptăm motociclişti din Bucovina, Cluj, Hunedoara, Bihor şi din Ungaria, dar poate vom avea surprize, ca anii trecuţi, şi să vină motociclişti din alte ţări”, a declarat, pentru Axanews.ro, preşedintele Asociaţiei Rock N Road, Csabi Rusiczki.

El a mai menţionat că sunt 8 echipe înscrise la concursul de guiaş, mai exact echipe din Debrecen, Bihor, Satu Mare sau Sighet, iar în paralel cu acest concurs vor avea loc concursuri de tras funia sau prins găina, iar seara vor fi concerte cu trupe locale si din Ungaria.

“Speram să ne iasă bine, să avem vreme frumoasă şi toată lumea la plecare spre casă să laude ospitalitatea moroşenescă şi plaiurile noastre deosebit de frumoase”, a concluzionat preşedintele RNR.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet