Microbuze sunt, precizează autorităţile din comuna Odobești, județul Bacău, dar doar pentru elevii care nu învaţă în oraş, pentru restul elevilor, cei din interiorul localităţii, nu se poate asigura transport.

Copii duşi cu căruţa la şcoală, în loc de microbuz şcolar

Mai mulți copii îngrămădiți într-o căruță au fost fotografiați miercuri dimineață, în jurul orei 7.30, în drum spre școala din Tisa Silvestri, comuna Odobești, județul Bacău, informează zdbc.ro.

Autoritățile susțin că elevii sunt din localitate, acolo unde microbuzul nu asigură transport.

Acești copii locuiesc în Tisa Silvestri și învață la Școala Gimnazială Tisa, iar cu microbuzul nu se poate asigura și transportul elevilor în interiorul localității”, ar fi precizat un inspector şcolar pentru presa locală.

Primarul comunei a precizat că, de obicei, copiii merg pe jos la şcoală, câteva sute de metri, iar fotografia ar fi fost făcută în momentul în care părintele unui copil, probabil, a strâns elevii la un loc şi a vrut el să-i ducă cu căruţa pe toţi, la şcoală.

Citește și

Comentarii