Ajustat la puterea de cumpărare (PPS), cele mai mici prețuri la gazele naturale destinate consumatorilor casnici se înregistrau în Luxemburg (4 PPS per 100 kWh), Marea Britanie (5,1 PPS per 100 kWh), Estonia (5,3 PPS per 100 kWh), Belgia (5,6 PPS per 100 kWh) și Danemarca (5,7 PPS per 100 kWh), iar cele mai mari prețuri în Portugalia (12,6 PPS per 100 kWh), Spania (10,4 PPS per 100 kWh), Grecia și Suedia (ambele cu 9,2 PPS per 100 kWh), Cehia (9,1 PPS per 100 kWh) și Italia (9 PPS per 100 kWh).

Pe de altă parte, în cea de-a doua jumătate a anului trecut, taxele și cotizațiile au avut o contribuție importantă în prețul gazelor pentru consumatorii casnici în Danemarca (57% din preț), România (47%), Suedia (45%) și Olanda (44%). De cealaltă parte, cea mai mică contribuție în preț a taxelor și cotizațiilor a fost consemnată în Marea Britanie (5%), Luxemburg (14%), Bulgaria, Cehia, Irlanda, Lituania și Slovacia (17%).

Și la energia electrică destinată populației România se situează printre țările cu prețuri scăzute în UE, cu un tarif de 13,2 euro pentru 100 de kWh, prețuri mai mici fiind înregistrate doar în Bulgaria (9,6 euro pentru 100 de kWh), Ungaria (11,5 euro pentru 100 de kWh), Lituania (12,4 PPS per 100 kWh), Malta (12,7 PPS per 100 kWh), Cehia și Estonia (ambele cu 12,9 PPS per 100 kWh) și Croația (13,1 PPS per 100 kWh). Cele mai ridicate prețuri se înregistrează în Danemarca (30,4 euro pentru 100 de kWh) și Germania (29,5 euro pentru 100 de kWh).

În schimb, atunci când sunt ajustate la puterea de cumpărare, cele mai mici prețuri la energia electrică destinată populației erau în Finlanda (12,3 PPS pentru 100 de kWh), Suedia (14,6 PPS per 100 kWh), Luxemburg (14,7 PPS per 100 kWh) și Franța (15,2 PPS pentru 100 de kWh), iar cele mai mari erau în Portugalia (29,3 PPS pentru 100 de kWh), Germania (28,3 PPS pentru 100 de kWh), Spania și România (ambele cu 26,5 PPS pentru 100 de kWh).

La nivelul UE, în perioada cuprinsă între cea de-a doua jumătate a anului 2014 — și a doua jumătate a anului 2015, prețul la energia electrică destinată populației a crescut cu 2,4%, la 21,1 euro, pentru 100 de kWh.

În cazul gazelor naturale destinate consumatorilor casnici, în perioada cuprinsă între a doua jumătate a anului 2014 și a doua jumătate a anului 2015, prețul a scăzut cu 1,7%, la 7,1 euro per 100 kWh.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și