Păi cum să nu dea înapoi, când el – ocupat până peste cap să-şi lucreze pământul, să-şi crească plozii şi să-şi vadă de multimilenarele tradiţii ieşite din sedentarism – n-avea nici timpul şi nici dispoziţia sufletească (în primul rând liniştea) pentru reuşita campaniilor culturale de amploare, căci grija lui de căpetenie era să-şi apere „sărăcia şi nevoile şi neamul”, adică să-şi afirme statornicia pe aceste meleaguri îndelung jinduite de străini.

„Am fost şi-om fi” nu numai că s-a dovedit mai tare ca cele trei imperii proptite de neşansa istorică şi geografică în coastele Principatelor româneşti (ele au dispărut, România a rămas), dar ilustrează şi deplina încredinţare a românilor că evenimentele istorice se derulează în conformitate cu planul şi vrerea divină, altfel spus că dreptatea dumnezeiască face de râs orgoliul agresorului taman atunci când acesta este mai sigur pe el. Totul este să ai credinţă cât un bob de muştar şi răbdare cât ditamai muntele care, cu acea fărâmă de credinţă adevărată, va fi urnit din loc şi apoi aruncat în genunea nimicniciei umane...

Tocmai de aceea istoria românilor este plină ochi de războaie de apărare şi oferă găzduire doar la câteva memorabile războaie de pedepsire ale agresorilor efectivi sau potenţiali: expediţia de răzbunare a lui Ştefan cel Mare din Galiţia (vara anului 1498), după ce îi bătuse măr pe polonezi la Codrii Cosminului cu un an în urmă, războiul pentru câştigarea independenţei, rapida ofensivă a armatei române din anul 1913 împotriva bulgarilor cuprinşi de febra expansiunii balcanice, ocuparea Budapestei de către armata română în anul 1919, campanie prin care Europa a fost izbăvită de bolşevismul lui Bela Kun, tragicele campanii conduse de mareşalul Ion Antonescu peste Nistru pentru instaurarea ordinii şi civilizaţiei.

De la 1 ianuarie 2007, România face parte şi din Uniunea Europeană, nu doar din NATO. La acea dată, sărbătorită cu surle şi trâmbiţe ca o izbândă politică, euforia era atât de mare, încât cam tot românul era convins că gata, s-a terminat cu problemele noastre economico-financiare şi de apărare.

Dar lanţul crizelor devastatoare abătut asupra ei, ca şi diferendul de la graniţa cu Ucraina (canalul Bâstroe), când oficialii NATO n-au mişcat un deget, le-au arătat românilor că gravele lor probleme sunt doar la început de drum, dovadă uriaşa devalizare a întregii ţări, genocidul (practic toate formele de genocid – social, economic, cultural-identitar) ridicat la rangul de politică de stat, exodul de ordinul mai multor milioane (cel mai mare din întreaga istorie a românilor), precum şi multiplele pericole la care sunt expuşi toţi trăitorii pe aceste meleaguri după instalarea bazelor americane şi a „jucăriei” de la Deveselu.

N.B. - În textul postat pe internet şi intitulat Noaptea când Ţara a fost la un pas de disoluţie!, Ninel Peia, deputat PSD de Ilfov, susţine sus şi tare că Victor Ponta şi-ar fi dat demisia nu fiindcă aşa a ordonat Fondul Monetar Internaţional şi că asta i-a sugerat Uniunea Europeană, ci din...patriotism – ca România să nu fie dezmembrată de nemţi, „prietenii” noştri din Uniune, ajutaţi de cei din afară (ruşii)!

Tot ce se poate că avem de-a face doar cu tentativa unor fideli, care caută să salveze ce se mai poate salva din foarte zdrenţuita onoare pontiană. Dar cum fără foc nu iese nici fum, un sâmbure de adevăr trebuie să existe în această halucinantă afirmaţie venită dinspre serviciile secrete şi nesusţinută de alte surse. Iar dacă este aşa, înseamnă că România nici vorbă să fi scăpat de primejdii, cea mai mare şi mai reală fiind aceea a dispariţiei unităţii sale prin perfidul plan de regionalizare.

Citește și

loading...