Respins, ca ministru propus, de comisiile parlamentare care dau votul consultativ, adică simbolic, fără niciun fel de importanţă, de mai multe ori (pare-mi-se că de două ori), specialistului în finanţe i-ar fi plăcut să fie prim-ministru în condiţii normale de sănătate publică. Ştia că e pus de candidat doar pentru a nu fi ales. Şi totuşi... ce poze selfie şi-ar mai fi făcut stând în capul mesei de care vorbeam, dac-ar fi fost să fie... Măcar atât ar fi reuşit să facă. În ultimele zile şansele să fie „uns″ prim-ministru au început să existe, pentru că nu mai e timp de alegeri an-ti-ci- pa-te şi e nevoie de un guvern pentru a gestiona situaţia critică prin care trecem. Grija pentru sănătatea românilor trece deasupra oricărui scenariu politic.

Acum domnul Cîţu şi-a dat seama că „pentru a avea succes, în alegerile care vin, Președintele partidului trebuie să fie și Prim-Ministru″. Majusculele puse în comunicatul scris de domnul Cîţu au şi ele ceva de spus... Păi dacă ar fi fost numit el prim-ministru, cum ar mai fi putut avea succes în alegeri domnul Orban (Ludovic)? Dac-ar fi gândit mai re-pe-de, ar fi stat cuminte pe grămăjoara de bani a ţării, din care ar fi scos câte un pumn de galbeni din când în când, pentru cine strigă mai tare că are nevoie şi ar fi spus de la început că nu vrea să fie pus şef la Palatul Victoria.

Oricum, a fost o perioadă frumoasă din viaţa domnului Cîţu („Decizia Președintelui Klaus Iohannis de a mă desemna pentru funcția de Prim-Ministru a fost o onoare″). Adică a fost un vis frumos, care nu s-a împlinit. Şi, se ştie, un vis neîmplinit rămâne frumos toată viaţa. Cel numit premier numai pentru a nu fi ales de Parlament ştia că ar fi putut fi un pion uşor de manevrat în conjunctura alegerilor anticipate, câştigate de P-N-L. Atunci am fi trăit într-o Ro-mâ-ni-e nor-ma-lă, cu Par-la-men-tul „lui″ şi Gu-ver-nul „lui″. Dar...n-a fost să fie!

Florin Cîţu mai zice în justificarea abandonului: „Cu responsabilitate, transparenţă şi profesionalism am luat această decizie. Este o decizie la care am reflectat mult în ultimul timp urmărind evoluţia situaţiei prin care trece România astăzi”.

Când a acceptat să devină prim-ministru, a crezut că va avea parte de o funcţie publică doar de vreme bună, de cer senin, de armonie interplanetară cu planetele ascultând dorinţele de mărire ale şefilor lui de partid? A fi prim-ministru implică asumarea de responsabilităţi în vremuri grele, cum sunt cele prin care trecem. De ce a tăcut frumos, cochetând cu ideea că ar putea fi şef şi el, dar de guvern? De ce, în momentul când a lovit coronavirusul şi România, nu a renunţat de atunci la mandatul dat? Gestul lui este unul i-res-pon-sa-bil, făcut de un amator pus pe fugă de mai-marii lui, pentru care România nu contează. Declaraţiile de ultim moment ale altor lideri politici care au spus că vor susţine, pentru binele ţării, guvernul lui Cîţu, au schimbat total datele problemei. Şi din această cauză, sucirea cea mare a fost la cei doi, nu la Cîţu, executant fidel al ordinelor primite.

În 13 martie 2020, preşedintele ţării are iar consultări cu reprezentanţii partidelor, de la prima oră. Vreau să spun de la prima oră după ora 12, adică de la 13. Aşadar, în 13 martie, de la ora 13, discuţii la Cotroceni despre numele noului prim-ministru.

Preşedintele Iohannis îi iubeşte pe penelişti şi-i urăşte pe pesedişti. Bazându-se pe situaţia cu totul specială în care se găseşte ţara, şi pe declaraţiile altor şefi de partid, eu cred că numele noului candidat pentru a sta la Palatul Victoria până-n toamnă va fi Orban.

Ce nu înţeleg este de ce aşa „devreme″ încep discuţiile vineri şi, mai ales, de ce e nevoie de ele, când e limpede că cel nou numit va fi tot cel vechi.

Citește și

loading...