Firma S.C. Diferit S.R.L, castigatoarea licitatiei pentru realizarea lucrarilor ramase de executat in cadrul proiectului „Reabilitare traseu de drum judetean Baia Sprie (DN 18) – Cavnic (DJ 184) – Ocna Sugatag (DJ 109 F) – Calinesti (DJ 185) – Barsana (DJ 185) lucreaza la aceasta ora cu sase echipe de topografi pentru trasarea axului drumului si cu alti 20 de muncitori pentru realizarea unui tronson de asfalt la km 13,700 – 14, la intrarea in Cavnic.

Joi, 30 octombrie, presedintele Consiliului Judetean Maramures, Zamfir Ciceu, insotit de o parte din membrii echipei de proiect, a vizitat santierul, pentru a vedea stadiul lucrarilor.

„Lucrarile sunt in plina desfasurare, iar la aceasta ora este deja pusa piatra sparta pe o banda a tronsonului de drum inceput si, pentru ca vremea e frumoasa si permite, pana deseara se va pune piatra si pe cealalta banda. Executantii au venit cu utilajele corespunzatoare, fiind aduse un repartizor pentru piatra sparta, trei compactoare, cisternele si tot ce trebuie pentru buna desfasurare a lucrarilor.

Realizarea acestui proiect este unul din obiectivele importante si indelung dezbatute ale Consiliului Judetean Maramures. Iar pentru mine personal, este un pariu important si o promisiune de onoare facuta maramuresenilor. Imi doresc si, la modul cum au inceput lucrarile indraznesc sa sper, ca firma constructoare se va incadra in termenul de executie”, apreciaza presedintele Zamfir Ciceu.

Ordinul de executie pentru lucrare a fost emis in 8 octombrie. Valoarea proiectului este de 79.058.183,19 lei fara TVA.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet