Oficial, inflația a depășit 15% în luna iunie, față de iunie anul trecut, însă cea reală ar fi dublă, sunt de părere specialiștii. În aceste condiții, nivelul de trai, în special pentru oamenii cu venituri mici, se înrăutățește galopant.

Cu 15% s-au scumpit în medie produsele și serviciile în luna iunie față de aceeași lună a anului trecut, arată datele INS, dar multe dintre alimentele de bază au avut creșteri de prețuri mai mult mari decât atât.

Pe primul loc este în continuare uleiul, care s-a scumpit cu 50% față de anul trecut, cartofii aproape la fel de mult, iar făina și mălaiul au avut prețuri mai mari cu 33 procente, în timp ce pâinea s-a scumpit cu 23%. În topul scumpirilor este și zahărul.

Facturile la gaz, mai mari cu 90% față de anul trecut
Chiar dacă s-au luat măsuri pentru compensarea facturilor la gaz, acestea au fost mai mari cu 90% față de anul trecut, în timp ce benzina și motorina s-au scumpit cu peste 40 de procente.

Și dacă vorbim de servicii, cel mai mult s-au scumpit biletele de avion - aproape 30%. Facturile la apă și la salubritate sunt mai mari cu aproape 20%, iar o cină la restaurant este mai scumpă acum cu peste 10 procente față de vara trecută.

Dacă ne uităm la întreg coșul de consum, vedem că prețurile au crescut în ultimul an, în medie, cu 15 procente. Nu am mai avut scumpiri mai mari de atât, înregistrate la jumătatea anului, de 20 de ani, potrivit INS, adică din 2002.

Inflația va continua să crească
Din păcate, inflația va continua să crească. Iată ce spunea de curând guvernatorul Băncii Naționale:

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale: Rata anuală a inflației va continua să crească până la mijlocul trimestrului 3, anul curent, dar într-un ritm vizibil încetinit, urcând astfel moderat peste valorile prognozate.

Cu alte cuvinte, puterea de cumpărare a românilor scade de la o lună la alta, mai ales că inflația reală restimțită este mult mai mare la produsele de care avem nevoie zi cu zi.

Mihai Roman, profesor de macroeconomie la ASE: Dacă ne uităm doar la produsele de bază, probabil media creșterilor este undeva peste 30%. E dublu față de inflația anunțată oficial. Creșterea veniturilor nu acoperă aceste creșteri de prețuri și atunci aproape toată populația României suferă un proces de sărăcire și de înrăutățire a nivelului de trai.

Vești bune pentru sectorul agricol
O veste bună vine însă din sectorul agricol. Indicele prețurilor internaționale ale alimentelor înregistrează o decelerare, în special pentru cereale, uleiuri și zahăr. Scăderea prețului pe bursele internaționale ar trebui să se vadă curând și la noi la materiile prime și ulterior în magazine, spun analiștii.

Cezar Gheorghe, analist piața agrigolă: Vom vedea scăderi ale nivelului de preț al uleiului la raft, datorită faptului că materia primă nu mai costă atât de mult. Costa dublu, acum nu mai costă dublu. Dar cu recolta nouă. O opinie personală, cred că ar trebui să se ducă în prima scenă undeva între 15 și 20% mai jos față de prețurile de astăzi.

Scăderi similare ar trebui să vedem și la produsele din cereale, însă totul depinde de producători și de celalalte costuri pe care aceștia le au.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet