Dezbaterea ce s-a desfășurat în cadrul Football People Action Weeks, eveniment internațional inițiat de Rețeaua FARE, a avut ca scop descoperirea căilor de combatere a discriminării atât pe stadioanele din România, cât și în societate. La întâlnire au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor publice competente, organizații non-guvernamentale, aflate deja în parteneriat cu FRF, care abordează problematica discriminării.

La propunerea președintelui FRF, Răzvan Burleanu, în cadrul seminarului s-a format un grup de lucru care, până la finalul lui martie 2016, și-a stabilit ca obiectiv elaborarea unei strategii și a unui plan de acțiuni, cu rolul de combatere a discriminării prin intermediul fenomenului fotbalistic.

Analiza contextului social actual a relevat cauzele principale ale existenței manifestărilor rasiste: educația precara, lipsa de interacțiune între membrii societății, prejudecăți moștenite din trecut.

FRF, în calitate de promotor al fotbalului, și-a asumat rolul de actor social principal, prin propunerea unor măsuri în lupta împotriva rasismului: pregătirea observatorilor de joc pentru identificarea comportamentelor discriminatorii, modificarea legislației în scopul înăspririi pedepselor, pregătirea antrenorilor pentru educarea practicanților sau asumarea de către cluburi a unor politici antidiscriminare.

Beneficiind de întreg sprijinul FARE, până la următoarea întâlnire, din noiembrie, membrii grupului de lucru și-au asumat redactarea, într-o primă formă, a strategiei. Prin contribuțiile ulterioare, aceasta va fi definitivată și implementată împreună cu un plan de acțiuni și măsuri concrete.

"Obiectivul nostru este ca fotbalul să aibă o contribuție importanta la crearea unei societăți mai bune. Pentru că acțiunea noastră nu se restrânge doar la fotbal. Iar obiectivul nu este unul întâmplător, ci reprezintă un element important în planul strategic al Federației Române de Fotbal. Întâlnirea de astăzi ne-a arătat încă o dată că doar printr-un plan integrat, implementat împreună cu toți factorii din comunitate, putem reduce apariția manifestărilor discriminatorii în societate", a punctat Răzvan Burleanu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și