”Ăsta e pentru unul dintre nepoţei, un pistol cu infraroşu. Asta este o dronă, pentru alt nepoţel. Şi alături, de mâncare. Şi aici nişte cărţi, că şi cărţile le facem cadou”, spune un om.

La 74 de ani, domnul Mihai ştie că este vulnerabil în faţa virusului, aşa că a ieşit din timp la cumpărături.

”Prefer să fiu cât de cât mai liniştit din punctul ăsta de vedere, să nu mă încurc aşa, să nu mă înghesui”, afirmă acesta.

Dar la fel au gândit şi alţii. Aşa că aglomeraţie tot a fost. Cele mai căutate au fost supermarketurile şi magazinele de decoraţiuni.

”Acum chiar e foarte aglomerat, dar încercăm să ieşim o dată pe săptămână din casă”, declară o persoană.

Soluţia autorităţilor
Şi mai marii Capitalei vor să evite formarea aglomeraţiei, aşa că s-au întâlnit ieri cu reprezentanţii supermarketurilor. Concluzia? Mai puţine măsuri noi şi mai multe controale.

Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei: Le-am recomandat celor care sunt în control să fie cât mai intransigenţi pentru că, în opinia noastră, vremea avertizărilor şi recomandărilor a cam trecut.

George Badescu, director executiv AMRCR: Avem repetate anunţuri, în scris, audio, referitor la respectarea regulilor sanitare. Ne concentrăm pe cadrul existent să îl implementăm cât mai eficient.

Una dintre noile măsuri discutate presupune limitarea numărului de clienţi care pot intra în acelaşi timp în marile magazine. Mai exact, fiecare client ar trebui să aibă la dispoziţie în jur de 8 metri pătraţi.

Adrian Marinescu, medic infecţionist: Este foarte important să păstrăm distanţa corespunzătoare. O distanţă de un metru şi jumătate sau mai mult şi un contact cât mai redus cu cei de lângă noi.

Programul marilor magazine ar putea fi prelungit, în preajma sărbătorilor, până la ora 23.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și