Studiul se desfăşoară pe un eşantion de 1.500 de consumatori, distribuiţi în mod reprezentativ pe zone geografice, zone de reşedinţă şi grupe de vârstă la nivelul întregii ţări, prin efectuarea de interviuri privind consumul de alimente.

Potrivit ANSVSA, în perioada august – decembrie 2019, vor fi intervievaţi cu privire la consumul de alimente un număr de 300 de consumatori în grupul de adolescenți (10-17 ani), 540 de consumatori în grupul de adulți (18-64 de ani), 260 de consumatori în grupul de vârstnici (65-74 de ani), 140 de femei în perioada de maternitate și 260 de vegetarieni/vegani, care vor raspunde la intrebarile puse de investigatorii de teren.

„Evaluarea va fi realizată în două sezoane, rece și cald, deoarece studiile anterioare au arătat că există diferențe sezoniere importante de aport alimentar. Fiecare respondent va fi intervievat de două ori. Primul interviu se va desfășura față în față la locuința respondentului, iar cel de al doilea va fi desfășurat telefonic în același sezon, cu o pauză de minimum 7 zile între ele.

Informaţile colectate vor fi utilizate pentru dezvoltarea unei baze de date privind consumul de alimente la nivel naţional, în conformitate cu cerinţele EFSA. De asemenea, informaţiile colectate vor fi transmise către EFSA ca parte a cerinţelor studiului, România contribuind astfel la dezvoltarea bazei de date europene pentru consumul de alimente”, anunță ANSVSA.

Tot ANSVSA mai precizează că participarea consumatorilor români la studiu reprezintă un avantaj, în contextul în care România va deţine o bază de date privind consumul naţional de alimente, permiţând astfel o mai bună evaluare a riscurilor legate de alimentele si, implicit, aplicarea de măsuri de prevenire şi remediere a acestora pentru a asigura un nivel ridicat de protecţie al sănătăţii cetăţenilor.

Citește și