Mitru Leşe, primarul din Târgu Lăpuş, spune că primăria pe care o conduce s-a pregătit pentru venirea iernii. Utilaje există, la fel stocurile cu material antiderapant.

„Suntem pregătiţi pentru iarnă. Noi nu dăm cu sare pe drumuri, pentru că le strică. Curăţăm cu nisip. Avem basculante, autogredere…”, a explicat Mitru Leşe. Şi la Copalnic, autorităţile locale sunt pregătite de venirea iernii. Utilaje pentru deszăpezirea drumurilor comunale există, primarul Ştefan Mihalca recunoscând că cele mai grele drumuri de curăţat zăpada sunt cele de pe Preluci şi cele din Curtuiuşu Mic. În acest an, Primăria Copalnic Mănăştur a alocat pentru această operaţie 15.000 lei.

Provizii de lemne la spital, cămin şi primărie

Zonele cele mai problematice din judeţ atunci când vine vorba de iarnă sunt cele din Maramureşul istoric, în special cele de pe Valea Vişeului. La Poienile de sub Munte, iarna nu se lasă dusă câteva luni bune din an. Primarul Ştefan Oancea spune că primăria are cumpărat pe fonduri europene un tractor, iar dacă este nevoie, administraţia locală mai poate închiria utilaje de la agenţii economici din zonă. În total, sunt de deszăpezit la Poienile de sub Munte peste 70 kilometri de drum, din care 42 sunt în intravilan.

„Facem contract pentru deszăpezire doar atunci când avem zăpadă mult`. Plătim cam 600-700 lei pe zi închirierea unui utilaj. La care adăugăm motorina. Noi alocăm de la început de an în limita a 10.000 l de motorină pentru întreg anul. Dar putem ajunge şi la 12.000 l de motorină atunci când e iarnă grea. Am aprovizionat cu lemne spitalul, căminul cultural, dar şi primăria. Deci putem spune că suntem pregătiţi de venirea iernii”, a explicat Oancea.

La Repedea, contractul pentru deszăpezire se face începând cu 1 noiembrie. Lemnele de foc pentru primărie şi şcoală există. Administraţia locală are cumpărat un tractor, iar la nevoie se mai închiriază utilaje. Oricum, spune primarul Pavel Ţiudic, plata se face doar pentru orele lucrate efectiv în teren.

„Dacă a nins şi se face deszăpezire, atunci facem şi noi plata.

Iar dacă nu, atunci nu plătim nimic. Anul trecut am avut în total costuri de vreo 250 milioane de lei vechi. Eu am dealuri de deszăpezit, am zone greu accesibile”, a menţionat Ţiudic. Trebuie spus că reţeaua de drumuri judeţene din Maramureş este de 774,801 Km, pe care sunt construite 128 poduri.

Citește și

loading...