"A╚Öa cum am anun╚Ťat ╚Öi ├«n lunile anterioare, toate m─âsurile pe care noi le-am promovat sunt sus╚Ťinute prin bugetul anului 2015. Salariul pe economie, cel minim, va cre╚Öte ├«ncep├ónd cu 1 ianuarie, de la 900 ÔÇö c├ót este ├«n momentul de fa╚Ť─â ÔÇö la 975 (lei, n.r.), iar a doua majorare se va produce ├«ncep├ónd cu 1 iulie, de la 975 la 1.050 (lei, n.r.), astfel ├«nc├ót s─â ├«ncheiem anul 2015 cu salariul minim pe economie 1.050 lei", a afirmat ministrul Muncii.

Potrivit Rovanei Plumb, pensiile vor fi majorate cu 5%, iar pensia minim─â va ajunge la 400 de lei.

"├Än ceea ce prive╚Öte pensiile, facem o majorare a pensiilor cu 5%, respectiv a valorii punctului de pensie, pentru c─â ne permite bugetul s─â avem o majorare mai mare dec├ót rezult─â din calculul aplic─ârii formulei din Legea 263 ÔÇö Legea pensiilor. Deci pensiile vor fi majorate cu cinci puncte procentuale, iar pensia minim─â, cea de 350 de lei, va fi majorat─â la 400 de lei, astfel ├«nc├ót cei care beneficiaz─â ├«n momentul de fa╚Ť─â de 350 de lei ÔÇö ca ╚Öi pensie minim─â social─â, 360, 370 (lei, n.r.) ÔÇö to╚Ťi vor ajunge la 400 de lei", a precizat Rovana Plumb.

Ministrul Muncii a mai spus, totodat─â, c─â "dialogul social este un instrument absolut democratic, care trebuie men╚Ťinut".

"Dialogul social este un instrument absolut democratic ╚Öi care trebuie men╚Ťinut, pentru c─â ├«n felul acesta se pot fundamenta toate acele proiecte de acte normative cu impact economic ╚Öi social. Mai mult dec├ót at├ót, a╚Ö vrea s─â v─â reamintesc c─â ministrul Muncii, conform Legii Dialogului Social, este cel care ├«l ├«nlocuie╚Öte pe primul ministru ├«n Consiliul Na╚Ťional Tripartit. De altfel, acest instrument al dialogului social se poart─â la nivelul Ministerului Muncii, ╚Öi este bine c─â exist─â un ministru pentru Dialog Social, dar eu vorbesc la modul general, ├«n func╚Ťie de viitoarea structur─â guvernamental─â, c─â acest instrument va func╚Ťiona ├«n continuare", a ├«ncheiat Rovana Plumb.

Premierul Victor Ponta a declarat mar╚Ťi c─â exist─â un acord de principiu cu delega╚Ťia FMI, CE ╚Öi BM privind bugetul de stat pe 2015, conform c─âruia deficitul bugetar prev─âzut pentru anul viitor va fi de 1,83% din PIB.

Citește și

loading...