Scriitoarea, numită de Forbes "noua J. K. Rowling", a reușit la doar 21 ani să aibă unul dintre cele mai spectaculoase debuturi editoriale. În mai puțin de o lună de la apariție, volumul "The Bone Season" a fost tradus în peste 21 de țări, iar studiourile The Imaginarium pregătesc deja ecranizarea cărții.

Aceasta este o vizită fără precedent, fiind pentru prima dată când o autoare de acest calibru din segmentul fantasy/young adults vizitează România.

Curtea Veche Publishing invită cititorii să se întâlnească cu Samantha Shannon vineri, la ora 18,30, în Cafeneaua Verona (Librăria Cărturești Verona, Str. Arthur Verona nr. 13-15). Cu această ocazie, cititorii vor putea face cunoștință cu o scriitoare surprinzător de tânără, cu o imensă energie și o imaginație debordantă, care a creat, prin acest debut literar, o realitate nouă și îndrăzneață.

Volumul "The Bone Season" este în top 10 New York Times Bestsellers. A fost deja prezentată și discutată în presa internațională, de la "The New York Times", la "The Guardian", "The Telegraph" și BBC. Mai mult, "The Bone Season" a fost aleasă ca prima carte prezentată la "Today Book Club", noul club de carte din cadrul emisiunii "Today".

În ziua lansării, în Londra, autoarea a semnat peste 1.000 de autografe. Cartea are și un booktrailer profesionist, la a cărui realizare au contribuit toate editurile care publică "The Bone Season" la nivel internațional, și care introduce cititorii în atmosfera misterioasă a cărții și în lumea plină de spirite în care se luptă pentru supraviețuire protagonista cărții.

"The Bone Season" este povestea eroinei Paige Mahoney în vârstă de 19 ani, care lucrează în lumea interlopă din Scion, Londra. Jobul ei este să scotocească după informații, pătrunzând în mințile celorlalți. Asta, pentru că Paige este Călătoare onirică, o specie rară de clarvăzătoare. În lumea ei, comite înaltă trădare numai prin simplul fapt că respiră. Într-o zi ploioasă, viața ei se schimbă pentru totdeauna. Paige este prinsă și trimisă trimisă în Sheol, fostul oraș Oxford, ținut secret vreme de 200 de ani și controlat acum de puternica rasă a Refaiților, venită dintr-o altă lume.

Samantha Shannon s-a născut la Londra, în 1991. A început să scrie la vârsta de 15 ani. Între 2010 și 2013 a studiat limba și literatura engleză la St Anne`s College, Oxford. A fost descoperită de faimosul agent literar David Godwin și, în 2012, a semnat un contract cu editura Bloomsbury Publishing (pentru o sumă compusă din șase cifre), pentru primele trei cărți dintr-o serie de șapte, începând cu "The Bone Season". În același an, Women of the Future Awards a nominalizat-o la The Young Star Award. Samantha Shannon se va afla în România în cadrul unui turneu european de promovare, care include destinații precum Olanda, Suedia, Norvegia.

Citește și

loading...