Astfel, jandarmii maramureşeni au constatat 33 de abateri de la normele legale în vigoare, aplicând 9 avertismente scrise şi 24 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 6000 lei.

Situaţiile în care s-a intervenit şi s-au aplicat sancţiuni de către efectivele de jandarmerie, sunt: tulburarea ordinii şi liniştii publice, provocare şi participare la scandal, apelarea nejustificată a SNUAU „112”, consum de băuturi alcoolice în locuri publice, apelare la mila publicului, elevi aflaţi în afara orelor de curs în timpul programului educaţional, etc.

Iată câteva situaţii de nerespectare a legii, în care jandarmii au aplicat sancţiuni contravenţionale:

Tulburarea ordinii şi liniştii publice

Un echipaj de jandarmerie aflat în timpul serviciului de patrulare pe raza municipiului Baia Mare, a fost solicitat în dimineaţa zilei de duminică 22 februarie a.c., în jurul orei 02.00, să se deplaseze la un imobil situat pe B-dul Decebal din localitate, unde liniştea locatarilor era perturbată de muzică la o intensitate ridicată.

A fost identificat F.P. de 22 ani, care asculta muzică la un volum ridicat, printr-un sistem de amplificare conectat la televizor, deranjându-i pe ceilalţi locatari ai respectivului imobil. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei.

Provocare de scandal

Duminică 22 februarie a.c., în jurul orei 23.30, jandarmii băimăreni au fost sesizaţi să se deplaseze pe B-dul Bucureşti din municipiul Baia Mare, unde în faţa unui local, avea loc un scandal între două persoane.

La faţa locului s-a constatat faptul că A.S. de 29 ani, din Baia Mare, pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri a provocat scandal şi l-a îmbrâncit pe D.R.. Persoana care a provocat scandalul, a fost sancţionată de către echipajul de jandarmerie, cu amendă contravenţională în valoare de 300 lei.

Citește și