“Sfântul Ștefan era iudeu de neam, din seminția lui Avraam. Mărindu-se numărul creștinilor după întemeierea Bisericii și crescând numărul cererilor pentru diverse slujiri ale Apostolilor au fost aleși, din cadrul comunității, șapte bărbați <>.

Aceștia aveau menirea să slujească atât în cadrul slujbelor religioase, cât și să supravegheze buna orânduială la mesele comune.

Primul ales a fost Ștefan, iar ceilalți șase sunt Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae. Rolul lor în Biserica primară depășea cu mult rolul pe care îl au diaconii în zilele noastre. Ei predicau cuvântul Evangheliei, botezau și ajutau la desfășurarea cultului aparținând organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.

Sfântul Ștefan cunoștea foarte bine Scriptura și propovăduia cu multă putere pe Hristos. Saducheii și fariseii au pus niște bărbați să spună că l-au auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu. În vremea aceea, blasfemia era pedepsită cu moartea”, precizează site-ul crestinortodox.ro.

Ajuns în fața judecătorilor, Ștefan i-a înfruntat, iar aceștia au cerut să fie ucis cu pietre. În acele momente, Sfântul Ștefan a avut o viziune în care l-a văzut pe Hristos “stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Și a zis: Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu.“

Pentru că exista obiceiul ca cei omorâți cu pietre să nu fie înmormântați în cavoul familiei, se crede că a fost pus în mormântul unui creștin. Moaștele sale au fost descoperite în anul 415.

Sfântul Apostol Ștefan, cel dintâi martir al Bisericii lui Hristos, este primul model de jertfă creștină pentru toți.

# Semnificația numelui Ștefan

Numele Ștefan este de origine grecească – Stephanos – și înseamnă “coroană”, “ghirlandă”, “cunună” (cu care erau încununați învingătorii).

Peste 450.000 de români își serbează azi ziua onomastică. Cele mai des întâlnite nume sunt Ștefan și Ștefan(i)a, mai apoi urmând cele diminutivate: Fane, Fănel, Fănica, Fănița, Fana, Fănica sau Fanny. Destul de des se folosesc și diminutivele Ștefănel sau Ștefănița, iar mai rar Ștef(i). Mai recent a apărut și forma feminină Stefanela (ce pare să fi prins mai bine decât vechea Stefanida – numele unei mucenițe trecute în calendar).

# Tradiții de Sfântul Ștefan

O veche tradiție spune că de ziua Sfantului Ștefan este bine să aducem în casă icoana care-l înfățișează pe acest martir, sfântul ajutându-i pe creștinii care au probleme de sănătate, dar și pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.

În această zi, în biserici se pomenesc creștinii care au murit în imprejurări dramatice și se împart pachete cu alimente celor care poartă numele Sfântului Ștefan. Tot în această zi sunt interzise deplasările în zone montane și locuri izolate, astfel încât viața să nu ne fie pusă în pericol.

Se mai zice că în această zi persoanele certate trebuie să se împace.

# Zi cu semnificație specială pentru tinerii maramureșeni

Sfântul Arhidiacon Ștefan este ocrotitorul tinerilor ortodocși din Episcopia Maramureșului și Sătmarului. Azi, 27 decembrie, în Catedrala Episcopală din Baia Mare, corurile tinerilor din cele opt protopopiate ale eparhie vor colinda împreună pe Preasfințitul Părinte Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului, dupăSfânta Liturghie.

“Dacă ești tânăr – fie la trup, fie la suflet – vino să colindăm împreună și să ne bucurăm de sărbătoarea Crăciunului, sărbătoarea familiei, în răsunetul colindelor și în liniștea rugăciunii, în comuniune cu semenii și cu îngerii. Gazdele pregătesc sarmalele, cozonacii, un ceai cald, un pahar cu vin și un loc în care să ne bucurăm de Nașterea Domnului.

Să ne dăruiască Dumnezeu bucuria întâlnirii în colindul sfânt și bun la Catedrala noastră Episcopală – <>”, este îndemnul adresat tinerilor ortodocși maramureșeni de PS Iustin.