O echipă de cercetători canadieni de la Universitatea McGill a ținut sub observație circa o mie de tați — la primul copil — în al treilea trimestru de sarcină a mamelor și a analizat elemente ca starea depresivă, activitatea fizică, calitatea somnului, interacțiunile sociale, relațiile de cuplu și dificultățile financiare. Toate aceste elemente au contribuit la determinarea stării de spirit: de exemplu, o activitate fizică scăzută înseamnă mai puțin chef de mișcare, o retragere în sine. Aceeași observație este valabilă în cazul în care se răresc relațiile sociale și se remarcă tendința de a sta acasă. Și deteriorarea calității somnului este un indicator important al riscului de depresie.

După ce au pus laolaltă datele, cercetătorii au constatat că 14% dintre viitorii tați prezintă simptome evidente de depresie în al treilea trimestru de sarcină a partenerelor lor, cu repercusiuni în perioada de după nașterea copilului fiindcă pentru mulți dintre ei situația se complică după venirea pe lume a bebelușului. Cei mai puternici indicatori ai riscului de depresie sunt proasta calitate a somnului, o slabă susținere socială, nemulțumirea conjugală, un stres financiar și depresia prenatală care afectează mamele.

Cercetătorii subliniază faptul că observațiile lor "arată necesitatea de a include tații în procesul de detectare și tratare timpurie a depresiei asociate cu trecerea la paternitate, după ce eforturile s-au concentrat până acum pe mame. Este important să se promoveze în rândul taților recomandări în privința somnului, a gestionării stresului și a susținerii sociale", încheie oamenii de știință canadieni menționați de passionsante.be.

Citește și

Comentarii