În Joia Mare a avut loc o acțiune umanitară în comuna Vadu Izei. 16 elevi ai Școlii gimnaziale Vadu Izei și Valea Stejarului au primit pachete pentru masa de Paște din partea Asociației „Lions Club” Sighet. Această acțiune a reprezentat finalizarea proiectului educativ „Cu primăvara-n inimi”, proiect care s-a derulat la Școala Gimnazială Vadu Izei în cursul lunii aprilie.

Proiectul s-a derulat în parteneriat cu:

- Lions Club Sighet- coordonatori - Dr. Mariana Vlașin, Liliana Țiplea și Ioan Turda;
- Primăria Vadu Izei - Primar Petru Vlașin;
- Căminul Cultural Vadu Izei - dir. Gheorghe Filimon.

Evenimentul s-a încheiat printr-o acțiune derulată în Sala de nunți a Comunei Vadu Izei în prezența coordonatorilor proiectului:

- dir. prof. Silviu Trifoi
- prof. Angelica Holici – consilier educativ
- prof. Onisa Daniela
- prof. Mirela Ananie.

Prezenți la eveniment au fost și partenerii proiectului, familiile copiilor care au primit pachete, cadre didactice care au colaborat la realizarea cu succes a acestui proiect educațional și alții.

Prin acest proiect educaţional organizatorii au încercat să insufle elevilor dorinţa de a fi mai buni, mai curaţi și de a întâmpina această mare Sărbătoare aşa cum se cuvine. „Considerăm că acesta este un mod de a-l aduce pe Hristos în sufletele noastre, a tuturor: elevi, dascăli, comunitate”, a declarat angelica Holici, consilier educativ, pentru Sighet 247.

Citește și

Herodot Grup Sighet