Înființare ANDIS este prevăzută în PNRR planul de redresare economică post pandemie.

Proiectul prevede că ANDIS va începe să funcționeze peste 2 luni, când Guvernul va emite un alt act normativ.

Coordonatoarea capitolului Sănătate din PNRR, fostul ministru Ioana Mihăilă, spune, la Europa FM, că reformele și investițiile din Sănătate prevăzute în planul de redresare sunt întârziate foarte mult:

„Oricum e în întârziere de peste 6 luni de zile și problema nu este neapărat că est eîn întârziere acest proiect, problema este că de el depind proiectele de infrastructură spitalicească, cel puțin cele care vor fi în portofoliul ANDIS. Vorbim de proiectele cu impact major cum sunt spitalele regionale dar și celelalte proiecte finanțate prin PNRR aflate în subordinea Ministerului Sănătății.”

Primii pași pe care Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate trebuie să îi facă după înființare este să angajeze specialiști foarte buni, altfel, poiectele de investiții nu pot fi realizate:

„Pentru managementul proiectelor mari e clar că Ministerul Sănătății nu are în momentul ăsta capacitatea, cum nu a avut suficientă capacitate să deruleze proiectele spitalele regionale. În ciuda celor 2, 3, 4 funcționari publici care s-au implicat activ în aceste proiecte nu a fost suficient.”

Alexandru Rafila, actualul ministru al Sănătății, a spus la Europa FM că el va fi cel care va alege conducerea ANDIS;

„-Dumneavoastră numiți conducerea interimară?

-Așa este prevăzut în acordul cu Comisia.

-Și v-ați gândit la un președinte interimar?

-Încă nu m-am gândit, va fi o discuție să găsim o persoană competentă care se pricepe la investiții nu neapărat în sănătate. Aș prefera să fie o persoană care are în spate o experiență în ceea ce privește dezvoltarea unor proiecte importante de investiții.

-Un om politic?

-Mai puțin politic din punctul meu de vedere.”

Prin planul de redresare economică post pandemie, România are la dispoziție peste 2,5 miliarde de euro pentru investiții în sănătate, spune Ioana Mihăilă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet