Vasile Vlașin, președintele PP-DD Maramureș, a explicat motivele pentru care ședința nu s-a ținut în mod tradițional la sediul partidului din Baia Mare, ci într-un cadru familiar la Cavnic: "Am decis ca ședința aceasta să fie organizată la Cavnic, din mai multe considerente: în primul rând, noi, cei din Partidul Poporului, am promis că vom fi mereu în mijlocul oamenilor și de aceea ne vom organiza ședințele în toate zonele județului, pentru a fi aproape de oameni și de problemele lor. În al doilea rând, am dorit ca prin organizarea acestei ședinte lărgite, în zona pârtiilor de schi, să promovăm Cavnicul și ca destinație de vară, nu doar ca destinație de iarnă, cum e cunoscut în general. În al treilea rând, partidul nostru deține funcția de viceprimar dar și majoritatea în Consiliul Local Cavnic, așa că putem spune că orasul este administrat de reprezentanții Partidului Poporului, și am dorit ca prezența noastră acolo să îi impulsioneze pentru tot ceea ce au de făcut în activitatea publică a dânșilor."

De remarcat este faptul că această întâlnire s-a dorit a fi mai mult decât o ședință obișnuită de partid. Ședința propriu zisă a avut loc în sala de conferințe a Hotelului Super Ski, urmată de o ieșire la iarbă verde în proximitatea pârtiei.

Nu a lipsit muzica populară, gulașul și grătarele, iar președintele Vasile Vlașin și-a demonstrat talente mai puțin cunoscute publicului, preparându-le pe tot parcursul zilei celor aproximativ o sută de participanți diverse sortimente de sucuri și băuturi naturale. "Cele mai apreciate băuturi au fost shake-urile din lapte vegetal cu căpșuni și banane, dar și limonada pentru care am folosit, pe lângă citrice, și câteva ingrediente cu specific montan: miere de conifere, merișoare și ghimbir", a declarat Vasile Vlașin.

Urmatoarea ședință se va desfășura la începutul lunii iunie în Vișeu de Sus.

Noutatea este că PP-DD va demara o campanie de stângere de semnături, la nivelul întregului județ, în vederea susținerii redeschiderii televiziunii OTV.

Citește și

loading...