Surse medicale din cadrul spitalului ne-au dezvăluit că, încă de la internare, omul legii a avut un comportament recalcitrant cu personalul medical. În timp ce unii au fost înjurați, alții ar fi fost chiar scuipați de către șeful de post. Unele cadre medicale spun că urmează să depună plângeri pe numele bărbatului.

„L-a amenințat medicul curant că îl reclamăm la dl. Grozavu (n.r. Liviu Constantin Grozavu – Comisar şef de poliţie, Şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş). E foarte recalcitrant. Acum după-amiază s-a mai liniștit”, ne-au declarat surse din cadrul spitalului.

Se pare că starea de sănătate a bărbatului nu este tocmai una foarte bună. Acesta ar fi refuzat în repetate rânduri să poarte masca cu oxigen.

“Cred că e frustrat că a ajuns în situația asta. Nu pricepe că i se putea întâmpla oricui. Dacă refuză în continuare masca cu oxigen, poate ajunge pe ATI”, ne-au mai dezvăluit sursele.

ACTUALIZARE

Ca urmare a apariției în spațiul public, pe mai multe site-uri, a informației privind comportamentul neadecvat al unui polițist maramureșean, internat într-o unitate spitalicească, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș este abilitat să comunice următoarele:

În urma corespondenței cu Spitalul de Pneumoftiziologie "Dr. Nicolae Rușdea" din Baia Mare a reieșit că polițistul a manifestat o stare de tensiune, neliniște, încordare și disconfort cu privire la starea sa de sănătate, însă NU A SCUIPAT PERSONALUL MEDICAL, așa cum s-a afirmat, în mod neadevărat, în mai multe articole de presă.


Preluare: ActualMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și