Directorul executiv Michael O’Leary spune că era biletului de 10 euro s-a încheiat.

Tariful mediu al zborurilor oferte de compania aerienă va crește de la aproximativ 40 de euro (33,75 lire sterline) cât a fost anul trecut la aproximativ 50 de euro în următorii cinci ani, a declarat el pentru BBC.

El a adăugat că în următorii ani nu vor mai fi tarife promoționale de un euro, 0,99 euro sau 9,99 euro.

Michael O’Leary adaugă însă că, în opinia lui, oamenii nu vor renunța la transportul aerian. Șeful companiei aeriene a precizat în acest context că, în ciuda creșterii costului vieții, se așteaptă ca pasagerii să caute opțiuni cu costuri mai mici, mai degrabă decât să reducă zborurile. „Credem că oamenii vor continua să zboare frecvent. Dar cred că oamenii vor deveni mult mai sensibili la prețuri”, a spus Michael O’Leary.

Zborurile comerciale reprezintă acum aproximativ 2,4% din emisiile globale de CO2, iar sectorul se confruntă cu presiuni pentru a-și reduce impactul asupra climei, inclusiv campanii pentru a convinge oamenii să treacă la călătoriile feroviare și rutiere.

Cu toate acestea, O’Leary a susținut că transportul rutier și transportul maritim contribuie mai mult la emisiile de CO2 în genera. El a spus că accentul pe reducerea emisiilor provenite de la călătoriile aeriene este „deplasat” și a menționat că Ryanair investește în avioane mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet