Nu putem iubi România, dacă nu o cunoaștem profund și nu putem fi mândri că suntem români, dacă nu ne asumăm și nu ne promovăm identitatea națională.

Vorbim prea des despre problemele, neîmplinirile și ”defectele” țării noastre și prea puțin despre lucrurile și oamenii de bine. România nu este perfectă. Și nu a fost perfectă nici în 1918, nici în timpul celor două războaie mondiale, nici în perioada comunismului sau în cea postdecembristă. Pentru că nicio țară din lume nu este perfectă și nicio țară nu are o istorie imaculată.

Însă, cei care au trăit și au murit pentru ca noi să avem astăzi o țară unită, independentă și liberă, nu și-au argumentat sacrificiul suprem pe perfecțiune, ci pe iubire.

Patriotismul adevărat asta înseamnă: să ne iubim țara așa cum este ea și să ne punem fiecare, așa cum putem, în slujba ei, zi de zi, pentru a construi o Românie mai puternică.

Țara este moștenirea pe care ne-au lăsat-o înaintașii noștri, și pe care, la rândul nostru o vom transmite mai departe.

Să nu uităm că, de modul în care trăim astăzi, nu depinde doar viața și prezentul nostru, ci și viitorul generațiilor care vin.
Să le lăsăm moștenire o țară de care să fie mândri. Să-i învățăm să iubească și să prețuiască România și mai ales, să învățăm să fim uniți așa cum și-au dorit participanții la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918!

La mulți ani români! La mulți ani România!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet