“În satul tradițional din gara Mocăniței Vișeu de Sus, tinerii prezenți în tabără au îmbrăcat portul străbunilor și s-au întâlnit, ca pe vremea acestora, în șezătoare. Acest demers de învățare și promovare a meșteșugurilor și cântecelor tradiționale a fost coordonat de Centrul Cultural –Social Vișeu de Sus, cu aportul prof. documentarist Gabriela Szerasz. Fetele au învățat cântece specifice acestui obicei și câteva din meșteșugurile care pentru bunicile și străbunicile lor erau parte din viața cotidiană. Nici feciorii nu s-au lăsat mai prejos și, împreună cu preoții Iulian Szerasz și Marian Miclăuș, au arătat că se pricep la lucru și pot fi de ajutor. Au participat și credincioase ale parohiei Țipțerai, care au pregătit bucate tradiționale și au lucrat în șezătoare. Atmosfera de șezătoare creată în jurul caselor de lemn împodobite cu țesături tradiționale și mușcate a atras sute de turiști, dornici să simtă esența satului maramureșean”, a spus dr. Anuța Pop, director Centru Cultural-Social Vișeu de Sus.

Citește și