„După finalizarea cartagrafierilor este vorba de 55.000 de doze la nivelul judeţului. În momentul acesta nefiind însă achiziţionate la nivel ministerial, nu se poate face distribuţia. Încă nu ştim când se va face achiziţia, sperăm să se facă cât de repede”, a declarat Rareş Pop, directorul DSP Maramureş.

La rândul lor, medicii de familie susţin că aşteaptă cât de curând dozele de vaccin, pentru a vaccina populaţia din timp. Din păcate însă, după experienţa anilor trecuţi, dozele de vaccin se lasă aşeptate şi luni de zile.

„Am terminat cartagrafierea pentru vaccinul antigripal şi am trimis-o către Direcţia de Sănătate Publică şi aşteptăm cât de curând să se anunţe momentul în care vor sosi vaccinurile. Vaccinul va fi gratuit şi se va merge pe principiul primul venit, primul servit. Din păcate, vaccinul ar fi trebuit să vină undeva la sfârşitul lunii octombrie-începutul lunii noiembrie, dar de fiecare dată sunt în întârziere”, a declarat Gheorghe Lascu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Maramureş.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet