Sărbătoarea vine cu multe superstiţii, dar şi cu ritualuri de îndepărtare a spiritelor rele.

Sfântul Andrei este primul dintre apostoli care a propovăduit Evanghelia la geto-daci, pe teritoriul Dobrogei, motiv pentru care este considerat cel care a creștinat poporul român. Nu întâmplător, sute de mii de români poartă numele sfântului.

Sfântul Apostol Andrei este numit și „Cel dintâi chemat”, deoarece el a fost primul care a răspuns chemării lui Iisus Hristos la apostolat.

Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”.

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare, în 30 noiembrie, în calendarele ortodox, romano-catolic, luteran şi anglican. În Scoţia, însă, el este sărbătorit la 9 mai, data primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.

Cum a ajuns Sf. Andrei în Dobrogea. De unde vine numele de „Crucea Sfânului Andrei”



Misiunea de creştinare a neamurilor pe care a avut-o Sfântul Apostol Andrei a început după Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime. Atunci Sfinţii Apostoli au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire.

Potrivit tradiţiei Bisericii, sorții au decis ca Sfântul Apostol Andrei să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (Dobrogea) şi până în Crimeea.

Tradiţia şi folclorul românesc amintesc despre prezenţa Sfântului Apostol Andrei în părţile Dobrogei, unde apostolul şi însoţitorii săi şi-au găsit loc de odihnă într-o peşteră. În anul 1943, episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos a sfinţit acest aşezământ cu numele de „Peştera Sfântului Apostol Andrei”. În prezent în acest loc a fost ridicat un complex monahal, Mănăstirea Sfântului Apostol Andrei.

Sfântul Apostol Andrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în forma de X, căreia i s-a spus mai pe urmă „Crucea Sfântului Andrei”.

Tradiții, superstiții și obiceiuri de Sfântul Andrei


În noaptea de Sfântul Andrei, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de prospectare a viitorului.

Noaptea de Sfântul Andrei (29-30 noiembrie) este considerată de mulți echivalentul Halloween-ului românesc, datorită mai multor tradiții și superstiții legate de sărbătoarea Sfântului Andrei.

„Andrei cap de iarnă”(aşa cum i se spune în Bucovina) permite producerea unei îmbinări între lucrurile malefice şi cele benefice, dispărând hotarul dintre ele. Astfel, în noaptea Sfântului Andrei, "umblă strigoii" să fure "mana vacilor", "minţile oamenilor" şi "rodul livezilor". Strigoii sunt spirite ale celor morţi, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe tărâmul de dincolo şi care, în această noapte, devin periculoase, distrugătoare, aducând calamităţi, boli şi nefericire.

Usturoiul oferă protecție față de strigoi



Iată de ce, în multe locuri, gospodinele atârnă cununi de usturoi ori ung porţile, uşile şi geamurile, dar şi coteţele animalelor, cu usturoi zdrobit pentru a preveni pătrunderea duhurilor rele. Acest usturoi va fi folosit de-a lungul anului care va veni ca tratament pentru diverse boli, ca mijloc de protecţie faţă de duhurile malefice, precum şi ca modalitate de a atrage un posibil partener de viaţă, a ursitului (după ce, în prealabil, usturoiul a fost sfinţit la biserică şi păstrat la icoană). Ca mijloace de protecţie faţă de strigoi se mai folosesc firimituri de pâine împrăştiate în curte - pentru ca duhurile să nu intre în casă după mâncare - şi candele aprinse lângă icoane. Animalelor din gospodărie li se pune în hrană busuioc sfinţit şi în apă agheasmă.

De asemenea, se descântă droburi de sare, care se îngroapă sub grajd, pentru a fi scoase la suprafaţă de Sfântul Gheorghe (23 aprilie), fiind folosite la hrana animalelor, tot pentru a le proteja de duhuri rele.

Citește și

loading...