Sfinţii Trei Ierarhi tradiţii şi superstiţii. Acestei sărbători îi sunt specifice o serie de tradiţii şi obiceiuri pe care oamenii le respectă pentru a le merge bine şi a fi feriţi de necazuri.

Ca la orice mare sărbătoare, în această zi se fac praznice de pomenire a morților şi se împart bucate mai cu seamă pentru morții neîmpărtășiți. Astfel, gospodinele merg cu colivă, fructe şi peşte la biserică, apoi le împart oamenilor nevoiaşi în memoria celor dispăruţi.

De asemenea, fetele tinere fac ritualuri pentru a-şi găsi sufletul pereche, iar nevestele se roagă și țin post o avea o căsnicie fericită.

Potrivit tradiţiei populare, în această zi nu este bine să desfăşori niciun fel de muncă, în caz contrar, celui care nu respectă sărbătoarea nu-i va merge bine „în ale casei” și poate orbi.

Pe 30 ianuarie începe să încolțească grâul care nu a încolțit din toamna. Tot începând din această zi, se schimbă vremea. Cu alte cuvinte, „se strâmbă pârtiile”, iar vremea o coteşte către primăvară.

Dacă streșinile curg, primăvară va fi friguroasă, dacă e ger, vara va fi călduroasă.

Praznicul Celor Trei Ierarhi este, totodată, o sărbătoare dedicată împăcării, scrie uzp.org.ro În această zi, este bine ca cei care au fost certaţi să se împace. De asemenea, toate proiectele comune concepute în această zi vor aduce prosperitate.

Ca la orice mare praznic, nici în această zi nu se fac treburi casnice: nu se spală rufe și nu se mătură în gospodărie pentru a evita pericolul de înec, de întâmplări violente și de infirmitate.

Foarte important! În această zi nu este bine să împrumutăm lucruri din casă pentru a proteja căminul de pagubă.

Mamele se roagă pentru norocul fetelor nemăritate, iar femeile care au făcut avorturi pot fi iertate de păcat dacă împart ofrande
În ziua praznicului Celor trei Ierarhi, este bine ca mamele care au fiice necăsătorite să se roage pentru ca acestea să-şi găsească bărbat. De asemenea, mamele nu trebuie să facă munci gospodărești și trebuie să meargă la biserică să se roage pentru norocul fiicei sale.

Sfântul Grigorie Teologul este ocrotitorul femeilor văduve. Femeile care şi-au pierdut bărbaţii şi care se confruntă cu probleme financiare, de sănătate sau sunt înconjurate de dușmani aprigi, trebuie să se roage și să ceară ajutor Sfântului Grigorie. Gospodina care nu respectă sărbătoarea, spală rufe și aruncă lături în curtea casei, după ce a împărțit ofrande pentru morți, rămâne văduvă.

Acest praznic este deosebit de important şi pentru femeile care au făcut avorturi. Pentru iertareapăcatului avortului, femeile aflate în această situaţie trebuie să facă pomeniri și să împartă ofrande.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet