"Suntem șase studenți de la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din Sibiu care am făcut o ședință foto pentru magazinul de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din Sibiu, având scopul de a transmite clienților companiei că sunt importanți și, de aceea, compania a dorit să-i motiveze să zâmbească și să se iubească. Fotografia face parte dintr-o poveste pe care vă invităm să o descoperim împreună. Această idee nu a fost inspirată din reclama britanicilor de la John Lewis", spune Tudor Popescu.

Practic, cei șase studenți la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, împreună cu un elev venit din Germania, la Sibiu, Florian Messing s-au gândit duminică la amiază, să fotografieze magazinul unei brutării din centrul istoric al Sibiului, însă într-un mod original. Așa că au construit timp de două ore, doi oameni de zăpadă îndrăgostiți, care se sărută, îmbrățișându-se.

"Florian a construit singur în mare parte bulgării pentru oamenii de zăpadă, noi ceilalți șase studenți l-am ajutat, am venit cu detaliile. Cei doi oameni de zăpadă din fotografia de pe Facebook au cam un metru înălțime", a explicat Tudor Popescu.

Potrivit acestuia, pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților, cei șase studenți care dețin o firmă de publicitate, doresc să continue campania publicitară. Aceștia vor să construiască împreună cu alți tineri îndrăgostiți din Sibiu, doi oameni de zăpadă mult mai mari, îndrăgostiți, ocazie cu care brutăria sibiană dorește să lanseze un produs nou.

"Noi vrem, pe 14 februarie, să chemăm toți îndrăgostiții din Sibiu în centrul orașului, să facem doi oameni de zăpadă îndrăgostiți. Vrem ca îndrăgostiții să se sărute și să se îmbrățișeze, lângă oamenii de zăpadă. Dacă nu o să avem suficient de multă zăpadă la Sibiu pe 14 februarie, doresc să merg la Păltiniș, de unde să aducem zăpadă ca să facem oamenii de zăpadă îndrăgostiți", a anunțat Tudor Popescu.

Întrebat de corespondentul AGERPRES unde au dispărut cei doi oameni de zăpadă îndrăgostiți, care au apărut duminică, Tudor Popescu a explicat că "el crede că au fost furați".

"Și noi am fost surprinși. Multă lume s-a fotografiat cu oamenii de zăpadă făcuți de noi. Noi am început să facem oamenii de zăpadă duminică la ora 14.00, am terminat ședința foto la ora 17.00, ne-am dus să bem un ceai și când ne-am întors nu mai erau, cred că i-au furat", este de părere Tudor Popescu.

Fotografia oamenilor de zăpadă din reclama din Sibiu a fost apreciată de sute de internauți de pe rețeaua de socializare Facebook.

Citește și

loading...