În spațiul public a apărut un mesaj intern, care ar fi fost trimis de secretariatul PNL, în care li se cere liderilor de partid să transmită liste cu traseiștii USR-PLUS. Mesajul a fost publicat pe Facebook de Mihaela Ciocoiu, fost consilier de comunicare al lui Vlad Voiculescu.

„Alianța USR PLUS cere public PNL să oprească atacurile împotriva candidaților săi, după ce în presă au apărut informații conform cărora conducerea PNL le-a cerut organizaţiilor din ţară să numere câţi candidaţi USR PLUS la alegerile locale provin din alte partide. (...) Datele de la Autoritatea Electorală Permanentă arată că în total peste 6.000 de candidați de pe listele PNL la consiliile locale și județene au fost în alte partide, inclusiv PSD și ALDE. Dintre ei, aproape 500 candidează la primării: 225 de la PSD, 100 de la ALDE”, transmite Alianța USR-PLUS, în cadrul unui comunicat.

Chiar dacă PNL și USR-PLUS colaborează la București, unde susțin candidați unici și se așteaptă la o viitoare colaborare guvernamentală, atacurile între cele două formațiuni politice, pe tema traseismului, s-au intensificat în ultima perioadă.

Cei din USR-PLUS i-au acuzat pe liberali că transferă primari și foști aleși locali trecuți pe la PSD sau ALDE, în timp ce liberalii susțin că același lucuru au făcut și cei din Alianța USR-PLUS.

Dacian Cioloş a susţinut, într-un interviu la Adevărul, că Alianţa USR PLUS nu a racolat primari cu arcanul, după modelul PNL şi PSD, ci a acceptat candidaţi care au mai făcut politică în alte partide, dar care nu s-au mai regăsit în formaţiunile respective.

Citește și

loading...