Activităţile efectuate de poliţiştii sigheteni au vizat prevenirea şi combaterea faptelor care tulbură liniştea şi ordinea publică, depistarea şi sancţionarea persoanelor care desfăşoară activităţi comerciale ilicite precum şi combaterea abaterilor rutiere.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale. Astfel, au fost sancţionate fapte care contravin prevederilor Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Valoarea amenzilor aplicate depăşeşte suma de 5 000 de lei.
De asemenea, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de aproximativ 500 de lei şi au pus în executare două mandate de aducere.

Citește și

Comentarii