Azi noapte, în jurul orei 3.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmației, jud. Maramureș, au oprit în trafic, pe raza localității Sighetu Marmației, un autoturism marca Audi A6, condus de către un cetățean român, domiciliat pe raza jud. Maramureș. În autoturism se mai aflau, ca și pasageri, două persoane, domiciliate pe raza județului Maramureș.

În urma efectuării unui control asupra mașinii, lucrătorii noștri au găsit în bagajele personale ale unuia dintre pasageri o armă de vânătoare, 10 cartușe cu glonț și 8 cu alice, precum și 2 cuțite și un aparat de vedere pe timp de noapte.

Persoana în cauză a declarat faptul că nu deține documente care să îl autorizeze să dețină arme și muniții.

Drept urmare, arma de vânătoare, muniția precum și celelalte bunuri descoperite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor şi au fost predate conform procedurilor legale Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

În momentul de față, se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet