Întregul proiect a început cu stângul în municipiul de pe malul Tisei, în sensul că viceprimarul Maria-Daniela Onița-Ivașcu (PNL) a hotărât fără a avea mandat din partea Primarului sau a Consiliului local să acorde unei firme înființate în anul 2021 dreptul de a înființa o platformă unde proiectele să poată fi depuse, respectiv unde cetățenii municipiului să voteze proiectele câștigătoare. Acest fapt nu ar fi fost o problemă, doar că Primăria s-a trezit că are de plată 5.000 euro pentru aceste servicii pe care nimeni nu le-a comandat. Din acest motiv, Consiliul local i-a solicitat Primarului să renunțe la serviciile acestei firme, așa că nu s-a plătit niciun leu din bugetul local către o firmă nou-înființată (gurile rele zic că ar fi vorba de o firmă de casă a PNL).

Așa că s-a decis ca în acest an să se renunțe la votul popular, iar proiectele câștigătoare au fost desemnate de către o Comisie specială înființată cu acest scop, comisie formată dintr-un număr de șapte consilieri locali și cinci specialiști din Primărie.

S-a depus un număr de unusprezece proiecte de către diverse ONG-uri / persoane fizice. Comisia a solicitat pentru cinci dintre acestea clarificări suplimentare. Pentru trei dintre acestea s-au adus clarificările și completările necesare, rămânând în cursă un număr de nouă proiecte.

Prin vot secret, Comisia a decis trei proiecte câștigătoare:

1) „Aleea ta” - proiect depus de către Asociația tinerilor maghiari din Sighet (SZMISZ). Proiectul presupune amenajarea unei alei terapeutice în parcul „Grădina Morii”, care să corecteze mersul și să îmbunătățească capacitatea psihomotorie a celor care vor folosi aleea. Proiectul se adresează atât celor cu cât și celor fără probleme medicale psihomotorii. Valoarea proiectului admis este în sumă de aprox. 60 mii lei;

2) „Adu-mi joaca în copilăria mea” - proiect depus de către Asociația de părinți a Grădiniței nr. 12 din Sighet. Prin acest proiect se propune amenajarea unui loc de joacă pentru copiii grădiniței. Grădinița nr. 12 este singura din oraș ce nu are amenajat un loc de joacă, motiv pentru care acest proiect este binevenit. Valoarea proiectului admis este în sumă de aprox. 60 mii lei;

3) „Completare asfalt în curtea Școlii gimnaziale I.M. de Apșa” - proiect depus de către Asociația de părinți ai Școlii gimnaziale I. M. de Apșa din Sighet. Proiectul propune asfaltarea în continuare a curții școlii, în prezent doar o parte din curte fiind modernizată, mare parte din aceasta fiind în paragină. Valoarea proiectului admis este în sumă de aprox. 60 mii lei.

Toate proiectele urmează să mai treacă prin filtrul votului consilierilor locali sigheteni la ședința ordinară de CL din data de 28 octombrie, orele 14:00.

„Întrucât și alte proiecte dintre cele depuse ar fi de un real beneficiu pentru comunitatea sigheteană ne gândim ca anul viitor să găsim sursă de finanțare pentru acestea în bugetul local și să fie implementate de către Primărie”, a declarat Iuga Nicolae, președintele Comisiei de buget-finanțe din cadrul Consiliului local.

Citește și

Comentarii