Sighetenii sunt așteptați să doneze alimente în cadrul campaniei sociale, ce se desfășoară în perioada 18 – 22 aprilie în Parcul Central din municipiu.

Alimentele colectate vor fi gestionate de Asociația „Sorin Vlaşin – Împreună pentru Maramureş” și vor fi distribuite persoanelor sărace care nu își permit cele necesare pentru masa de Paști (mai precis celor 98 de familii aflate în baza noastră date, identificate de medicii de familie - colaboratori ai Asociației și înregistrate în evidentele Direcției de Asistență Socială din Sighet).

Alimentele donate este indicat să aibă termenul de valabilitate cât mai mare și să fie neperisabile: conserve de orice fel, ulei, zahăr, făină, mălai, orez, paste făinoase, și altele. Nu se vor primi alimente refrigerate sau congelate, alimente vidate, alimente proaspete, fructe, legume, produse lactate sau brânzeturi, alimente care necesită condiții speciale de depozitare.

Acțiunea se adresează societății civile, companiilor și tuturor celor care pot oferi un ajutor material.

Vă așteptăm cu drag în perioada 18 – 22 aprilie, între 12 – 16, în Parcul Central pentru a dărui din suflet, celor nevoiași, un Paști fericit!

Citește și

Herodot Grup Sighet