Spectacolul „OFELIA” urmărește destinul acesteia, relațiile cu celelalte personaje, cauzele care duc la sinuciderea tinerei iubite a lui Hamlet. Adaptarea textului, scenografia,ilustrația muzicală, efectele de lumini și regia artistică aparțin lui Ioan Dorel Todea. Este pentru prima dată când o trupă de amatori din Sighetu Marmației pune în scenă un text de William Shakespeare. Costumele excepționale au fost confecționate de creatorul de modă Ileana Vassiliev.

Ideea acestei monodrame a venit direct proproțional cu dorința de-a crea un spectacol incitant pentru public prin modul în care personajul prezent conduce audiența în propriul univers. Din distribuție fac parte: Denisa Vraja (Ofelia), Adela Neag (Regina), Mihai Petrețchi (Hamlet), Alexandru Iura (Horațiu), Darius Colopelnic (Lartes), Dorel Todea (Polonius), o distribuție care respectă vârsta personajelor și care au avut ocazia unei experiențe artistice inedite.

Aplauzele spectatorilor și reacția în presa scrisă și mai ales pe Facebook, reprezintă dovada incontestabilă a unui succes deosebit. Specialiști, oameni de cultură, realizatori de spectacole, iubitorii de teatru, au apreciat cu sinceritate un spectacol care trebuie văzut de toți sighetenii:

„Nu credeam că la Sighetu Marmației se poate realiza un spectacol de asemenea valoare. Sunt impresionat .”(ing.Gheorghe Iancu)

„Felicitări, Maestre! Sighetul merita sa se trezească din amorțire și să realizeze că adevărata bogăție a acestei comunități stă în genialitatea oamenilor săi! ”( Prof. Andrea Biro)

„Am descoperit talent, bucuria de a juca, expresivitate iesită din comun, toată gama de emoții, m-a surprins extraordinar de plăcut reprezentația fără cusur a Denisei Vraja. Felicitări și celorlalți, un spectacol deosebit!” (Dragoș Ardelean)

„Totul se datorează unui grup de oameni cu pregătire, profesionalism, ambiție și punctualitate.Felicitări pentru că descoperiți asemenea talente, îi pregătiți și când apar în fața publicului dau dovadă de profesionalism și încântă nu numai publicul dar și pe dumneavoastră cei care, ați muncit cu ei și cred că asta este răsplata sufletească pentru un Dascăl.Grație și respect întregii echipe si Casei de modă Ileana Cyril Vassiliev!!!Succes în tot ce realizați!” (Ion Godja)

„Superlativul absolut cred că se potrivește cel mai bine spectacolului pe care l-am văzut, tinerilor implicați și dumneavoastră, domnule profesor! Mulțumiri din partea noastră și, încă o dată, felicitări!” (prof.Maria Neag)

„Un spectacol excelent. Nu am nimic să reproșez. Este o reușită Felicitări!” (jurnalist Ioan Johnny Popescu)

„Maestre, te felicit! Un spectacol excepțional! Extraordinară ideea unui festival de teatru la care elevii și profesorii din Sighet au participat cu entuziasm. Licee care nu au avut spectacole de teatru, au apărut cu succes pe scenă! Jos pălăria! ” (jurnalist Florentin Năsui)

„Dorel Todea, am spus și-o să mai spun!! Ești inepuizabil, nici nu știu dacă dormi noaptea fiindcă într-una oferi spectacol după spectacol dar acesta este cireașa de pe tort fiindcă înafara rolului tău, toti sunt adolescenți!! Știm că iti apartine adaptarea piesei, regia dar te felicit în plus pentru arta de a-i determina pe acești copii până la urmă, de-a face minuni în interpretare! Au fost fff buni toți dar rolul complex al Ofeliei a fost magistral realizat de Denisa Vraja pe care o ador și tot datorita ție am cunoscut-o! Fericiți parinții celor de pe scenă! Să nu uităm însă nici o clipă genialitatea costumelor concepute de Ileana Cyril Vassiliev care au dat un plus de frumusețe momentelor scenice!
Vă aplaud pe toți din toată inima!!! Felicitari multiple dublului campion de rol masculin Petreţchi Mihai care a obtinut premiul I cu două roluri diferite la două festivaluri de teatru diferite la Baia Mare și Sighet!
Jos pălăria!!! Arta realizată cu adolescenți sub bagheta magică a d-lui prof dr Dorel Todea!!!Exceptional exemplu pt. generatiile actuale și cele care vor urma! Bravo, TUTUROR! ”(prof.Rodica Gheorghiu)

„Păstrând proporțiile unei comparații și rămânând în limitele modestiei, vreau să spun că am luat exemplul marelui regizor Franco Zeffirelli care în 1968 a realizat filmul „Romeo and Juliet”, optând pentru actori tineri și fără experiență. In OFELIA, actorii sunt (aproximativ) de vârsta personajelor din piesă. Așa că talentul nativ al tinerilor și munca regizorală (în condiții dificile ), distribuirea pe “rol manușă” a fost cheia unei reușite. Sinceritatea trăirii lor, imaginația, dăruirea, la care s-au adăugat costumele excepționale ale Ilenei Vassiliev, celelate efecte, muzica, luminile, au dus la realizarea unui spectacol unic în orașul nostru. Așteptăm ca la următoarele spectacole să fie în sală cât mai mulți sigheteni!” (Dorel Todea)

Citește și

loading...