În cadrul festivalului se vor acorda premii pentru: concursul pentru manuscris, concursul pentru volum de debut, concurs pentru volum, concurs pentru antologie de autor.

Lucrările, în trei exemplare, publicate în perioada octombrie 2014 – septembrie 2015 au fost trimise la Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei.
Festivalului Internaţional de Poezie pornit în urmă cu peste patru decenii, avand o evolutie constanta de la festival judetean, interjudetean, national în anul 1980 şi internaţional din anul 1992.

Preşedinţii juriului şi Festivalului între 1973-2014 au fost: Gheorghe Chivu, Laurenţiu Ulici (22 de ani), Radu Săplăcan, Cassian Maria Spiridon, Ion Mureşan, Adrian Popescu şi din 2007 Gheorghe Grigurcu. Din 1979, se organizează la Deseşti „Serile de Poezie „Nichita Stănescu” , din 2000, se acordă şi Marele Premiu” Nichita Stănescu” al Serilor de poezie de la Deseşti.

La Festivalul de poezie de la Sighetu Marmatiei au fost prezenti poeti importanti din România, Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, SUA, Elveţia, Irak, Israel.
În acest an vor fi prezenţi din scriitori din Albania (Baki Imeri, Sali Basota, Basri Capriqi, Ibrahim Berisha, Milazim Krasniqi, Jeton Kelmendi), R. Moldova (Lilia Manole) si Ucraina (Gheorghe Mois, Lidia Mois).

Dupa deschiderea festivalului, poetii se vor intalni cu reprezentantii tinerei generatii din liceele muncipiului. Poetii din Albania vor sustine un recital de poezie la sediul Centrului Cultural. Diana Giubernea va prezenta spectacolul “ Iubitul meu Leonard”, iar Ducu Hotima un recital de muzica folk.

La editia din acest an vor fi prezenti scriitori din toate zonele tarii: Gheorghe Grigurcu – presedintele juriului, George Stefan, Cassian Maria Spiridon, Marius Oprea, Marian Draghici, Adrian Suciu, George Vulturescu, Dan Iancu, Filomela Tanase, Daniel Corbu, Balau Stefan, Mirela Orban, Ioan Pavel Azap, Mircea Arman, Elena Petrescu, Adrian Cristea, Olimpiu Nusfelean, Ioan Moldovan, Radu Tuculescu, Mariana Gabriel, Elena Gavril. Din Maramures vor fi prezenti scriitorii : Gheorghe Pârja, Nicolae Scheianu, Lucian Perta, Ileana Stetco, Gavril Ciuban, Ion Petrovai, Echim Vancea, Marin Slujeru, Randunica Petrulescu Anton, Dorel Todea, Antonia Zavalic, Gabriela Cosovan.

Organizatori: Uniunea Scriitorilor, Primaria si Consiliul Local Sighetu Marmatiei, Consiliul Judetean Maramures, Centrul Cultural Sighetu Marmatiei. Director de festival : Vasile Muste.
Purtator de cuvant: Dorel Todea

Programul festivalului

Vineri, 2 octombrie 2015,
Ora 11,30, Centrul Cultural
DESCHIDREA FESTIVALULUI
Ora 13,00, liceele din Sighetu Marmatiei
- Intalnirea scriitorilor cu reprezentantii tinerei generatii
Ora 16,00, Localitatea Desesti
SERILE DE POEZIE NICHITA STANESCU

Sambata 3 octombrie 2015, Sala de Spectacole a Centrului Cultural
Ora 12,30 – “ Iubitul meu Leonard” cu Diana Giubernea
Ora 16,30 – Poeti albanezi la Sighetu Marmatiei
Ora 18,00 – Recital de muzica folk cu Ducu Hotima
Ora 18,30 - FESTIVITATEA DE PREMIERE

Duminica, 4 octombrie 2015, Muzeul Satului- dealul Dobaies
Ora 10,30: DIALOGUL ARTELOR

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet