Dl. Michnea Ștefan, cel care ne-a trimis fotografia, ne-a relatat că reparația a fost efectuată de către o echipă de muncitori, care s-au prezentat cu o autoutilitară, au scos un sac de asfalt rece, l-au încălzit cu chiu cu vai cu o butelie cu arzător, l-au „turnat” în șanț și... cam atât.

Calitatea lucrării este evident una foarte „înaltă” -- rezultatele se văd în fotografie.

Contactat telefonic, Șuștic Ioan, directorul SPG Urbana, a declarat pentru Sighet 247 că, din păcate, lucrările efectuate de către tot felul de firme private angajate de firmele de gaz și de apă pentru a repara drumul după ce aceștia efectuează intervenții sunt de cele mai multe ori de foarte proastă calitate și se fac cu mare întârziere. Acesta a declarat că va solicita Consiliului local să schimbe regulamentul, astfel încât toate lucrările de reparații să fie efectuate de către SPG Urbana pe cheltuiala firmei care face intervenția. Astfel s-ar evita situații precum cele prezentate în acest articol și intervențiile nu se vor efectua cu întârziere.

Până una alta, locuitorii de pe strada Xenopol mulțumesc Primăriei pentru starea deplorabilă în care se află întreaga stradă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet