Decizia, pronunţată în vara acestui an de Judecătoria Sighetul Marmaţiei, nu este însă definitivă.

Faptele pentru care bărbatul (M.R.I., muzicant de profesie, căsătorit) a fost trimis în judecată au început în decembrie 2015, când individul, în vârstă de 43 de ani, avea o relaţie cu mătuşa copilei, care locuia împreună cu părinţii fetiţei.

Atunci, inculpatul a intrat pentru prima dată în contact şi cu fata, iar ulterior a purtat o serie de discuţii cu ea, prin intermediul reţelei de socializare Facebook. Pentru că mama copilei şi-a exprimat dezacordul cu privire la o prietenie chiar şi virtuală a fetei cu bărbatul, individul şi-a creat un nou cont pe aceeaşi reţea, pe care l-a transmis minorei printr-un SMS şi a continuat să discute cu aceasta.

Bărbatul i-a cerut apoi copilei să se întâlnească, iar fata a acceptat. A dus-o într-un loc retras din zona Sighetului şi a încercat să o abuzeze sexual, în maşină.

„Minora susţine că, în acele împrejurări inculpatul a determinat-o să se dezbrace pentru a întreţine relaţii sexuale, şi a avut o tentativă de penetrare anală, însă ea s-a împotrivit şi a ieşit din autoturism plecând acasă.”, se arată în considerentele deciziei Judecătoriei Sighetul Marmaţiei.

Bărbatul a continuat să comunice cu fata prin intermediul reţelei de socializare şi, în luna februarie a anului următor, i-a trimis copilei mai multe mesaje conţinând imagini cu caracter explicit sexual, dar şi propuneri de a întreţine relaţii sexuale.

Mesajele au fost descoperite de tatăl fetei, care a sesizat organele de urmărire penală, iar individul a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de racolarea minorilor în scopuri sexuale.

„Inculpatul a depus la dosar o declaraţie autentică notarială în care arată că recunoaşte în totalitate faptele descrise în rechizitoriu şi solicită a fi urmată faţă de acesta procedura de judecată cu recunoaşterea învinuirii. Instanţa a respins cererea inculpatului raportat la faptul că în cauză cercetarea judecătorească era începută, fiind administrate deja probe” se mai arată în considerentele deciziei citate.

„În fapt, se constată că inculpatul a acţionat cu intenţie în perioada decembrie 2015-februarie 2016, în sensul că a propus minorei (…) în vârstă de 11 ani, să se întâlnească în scopul întreţinerii de relaţii/raporturi sexuale, folosind anterior şi repetat în acest scop, comunicarea pe platforma Facebook, trimiţând imagini explicite cuprinzând organele sale sexuale, imagini sugestive pentru poziţii pentru practicarea raporturilor sexuale, dialog cu tentă vădit concupiscentă, cu sugerarea explicită directă sau indirectă a posibilităţii practicării de raporturi sexuale între inculpat şi partea civilă” se mai arată în considerentele deciziei instanţei de fond.

Instanţa a solicitat un raport psihodiagnostic din care a rezultat că faptele bărbatului au afectat-o psihic pe copilă şi a audiat martorii indicaţi în rechizitoriu, printre care şi mătuşa fetei, cu care bărbatul s-a aflat într-o relaţie, în 2015.

„Martora M. D. A. declară că în imaginea cu un penis (…) este chiar penisul inculpatului, acesta fiindu-i cunoscut martorei întrucât a avut o relaţie cu acesta şi a întreţinut cu el raporturi sexuale diverse, aspect care întăreşte instanţei convingerea că inculpatul a efectuat aceste comunicări strict în scopul de a o convinge pe minora parte civilă să vină să se întâlnească cu el spre a comite un act sexual ori a avea un raport sexual, pentru întrunirea elementului material al laturii obiective al infracţiunii, fiind suficientă chiar şi doar intenţia comiterii unui act de natură sexuală altul decât cel descris în cuprinsul art. 220 c. penal, cum ar fi de exemplu, atingerea chiar şi non violentă a trupului părţii civile cu penisul inculpatului”, se mai arată în considerentele deciziei citate.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și