Ordinul de finanţare a proiectului a fost semnat pe 1 octombrie 2019, de ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, iar investiţia va fi implementată de MDRAP (în calitate de lider de parteneriat) şi municipiul Sighetu Marmaţiei (în calitate de partener).

Obiectivul general al proiectului îl constituie îmbunătăţirea transportului public în municipiu, prin reînnoirea materialului rulant de pe rutele de transport public selectate. Valoarea finanțării nerambursabile este de 19.971.949 lei, iar perioada de implementare - de 48 de luni.

Proiectul a fost depus în cadrul apelului cu numărul POR/2019/3/3.2/7 Regiuni/în parteneriat, Obiectivul specific 3.2 „Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă” din Axa prioritară 3 „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”.

* * *

POR 2014-2020 este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare. Alocarea estimată se ridică la 8,38 miliarde euro, din care 6,86 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE (prin FEDR), iar 1,52 miliarde de euro - contribuția națională. Autoritatea de Management a programului funcționează la nivelul MDRAP.

POR 2014-2020 finanțează proiecte care contribuie la obiectivul general de creştere a competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să-şi poată gestiona în mod eficient resursele şi să-şi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.

Citește și

loading...