Marţi, 29 octombrie, poliţiştii din Sighetu Marmaţiei, sprijiniţi de cei din Ocna Şugatag şi Vadu Izei au desfăşurat activităţi pentru siguranţa pe drumurile publice. Pentru că pietonii sunt o categorie vulnerabilă de participanţi la trafic, scopul acţiunilor de ieri a fost în principiu depistarea şoferilor care conducând cu viteză excesivă sau neacordând prioritate de trecere pun în pericol siguranţa celor care se deplasează pe jos.

Între orele 09.00 – 12.00 și 16.00 – 20.00, poliţiştii au oprit pentru verificări 100 de autovehicule conduse pe D.N. 18 şi D.N. 19, dar i-au depistat şi pe pietonii care şi-au pus viaţa în pericol traversând neregulamentar.

Bilanţul activităţilor a relevat un număr destul de mare de pietoni care au traversat neregulamentar. Din cele 101 sancţiuni contravenţionale aplicate, 34 au fost pentru traversări neregulamentare, iar celelalte au fost aplicate şoferilor, fie pentru neacordare de prioritate, fie pentru viteză excesivă. Valoarea amenzilor aplicate a fost de aproximativ 20.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus reţinerea a patru permise de conducere.

Nu uitaţi, un moment de neatenţie poate avea repercusiuni grave! Maşinile se repară, oamenii nu!

Citește și

Herodot Grup Sighet