"Poliţiştii de frontieră au depistat patru persoane, cetăţeni ucraineni, care au trecut frontiera ”verde” din Ucraina în România, în zona de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, respectiv a Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău. Aceştia au solicitat o formă de protecţie statului român, fapt pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri", a spus Dan Bucă.

În ultima săptămână, în total, opt persoane descoperite de poliţiştii de frontieră în vecinătatea comunei Sarasău au solicitat acordarea de azil în România.

De asemenea, pompierii maramureşeni au transportat cinci persoane cu autospeciala din dotare, din Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei, însoţită de un voluntar, la Gara CFR Sighetu Marmaţiei, de unde au plecat cu trenul la Cluj-Napoca şi Bucureşti.

"În prezent nu sunt persoane cazate în tabăra operaţionalizată de pompierii maramureşeni la Sighetu Marmaţiei. Sunt asigurate 160 locuri pentru cazare, care pot fi suplimentate în funcţie de evoluţia situaţiei", a mai spus Dan Bucă.

Totodată, poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali sunt prezenţi în zona limitrofă a punctului de trecere a frontierei pentru a se asigura că cetăţenii veniţi din Ucraina nu sunt expuşi victimizării. În sprijinul jandarmilor maramureşeni sunt prezente efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Braşov.

În ultimele 24 de ore, prin punctul de trecere a frontierei Sighetu Marmaţiei au trecut 1.359 persoane cu 267 autoturisme.

"Dintre cele 1.359 persoane, 961 sunt cetăţeni ucraineni. În data de 20 aprilie, în acelaşi interval orar, în PTF Sighetu Marmaţiei nu au fost solicitări de azil", a precizat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, Iulia Stan.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet