Evenimentul rutier s-a produs luni, la orele amiezii. Apoi, la ora 13.50, poliţiştii din municipiul Sighetu Marmaţiei au fost sesizaţi că o persoană s-a prezentat la Spitalul Municipal, spunând că a fost victima unui accident rutier.

“Verificările efectuate au relevat că, în jurul orei 12.15, un bărbat în vârstă de 34 de ani din Săcel, conducea pe DN 18, în municipiul Sighetu Marmaţiei. El a surprins şi accidentat o tânără în vârstă de 20 de ani din Rona de Sus, care traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător. Apoi, după comiterea faptei, a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea poliţiei.

Victima a beneficiat de îngrijiri medicale, însă nu a necesitat internarea. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a explicat, pentru AxaNews.ro, Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

Citește și