Municipiul Sighet se pare că este un sat fără câini, cum zice o vorbă din popor, adică aici fiecare face ce vrea și nimeni nu răspunde. Pe timpul zilei, în Sighet vin foarte mulți oameni din comunele din jur și aglomerează în special centrul municipiului, dar și străzile laterale. La aceștia mai adăugăm și localnicii noștri cu autoturismele acestora.

Din păcate, în ultimii ani s-a format o modă, anume aceea că fiecare poate parca pe unde apucă: pe spațiile verzi, pe trotuare blocându-le complet, pe trecerile de pietoni, în intersecții fără vizibilitate, pe străzi unde oprirea este interzisă etc. Poliția rutieră și Poliția locală, dorm în păpucii statului și nu fac aproape nimic în acest sens.

Vă redăm mai jos câteva cazuri recente:

1) în data de 23 apr 2021, orele 20:10, un VW Golf 4 (MM 13 DIM) era parcat pur și simplu în intersecție, blocând aleea de acces dintre blocuri. Astfel, mulți locatari din zonă pur și simplu nu au putut intra în zona lor de rezidență. Autoturismul a stat parcat acolo timp de mai bine de o oră, potrivit locatarilor care ne-au sesizat cu privire la acest aspect;

2) pe strada Pț-a 1 Decembrie 1918, oprirea este interzisă în zona vizavi de CEC Bank. Acel indicator „Oprirea interzisă” nu este respectat niciodată de nimeni. Pe timpul zilei tot timpul sunt mașini parcate pe marginea drumului, creând ambuteiaje și blocaje traficului rutier. Pe acolo mai trece când și când Poliția locală, dar problema tot nu este rezolvată. Dacă acolo s-ar face un punct fix timp de două săptămâni, probabil s-ar rezolva problema pe termen lung. Dar punct fix ar însemna ca polițiștii / polițiștii locali să stea acolo, nu să se plimbe cu autospecialele din dotare, adică nu ar mai fi atât de domni pe cât se cred, ar trebui să muncească;

3) în data de 26 aprilie a.c., orele 9:30, un BMW X5 (MM 25 NCO), a parcat la intersecția str. Traian cu Basarabia, blocând complet trotuarul pe centrul municipiului (vezi VIDEO mai jos). După cca 40 de minute, au sosit la mașină trei persoane. Fiind luați la rost de către trecători că blochează trotuarul, șoferul a justificat faptul că doar ce a făcut, că el numa` a oprit să cumpere o bicicletă și să facă alte cumpărături și că doară puteau ocoli pietonii mașina pe undeva.

Până când Poliția / Poliția locală doar vânează la comandă pe unul sau altul, respectiv se plimbă cu autospecialele din dotare făcând figurație pe Centru, nimic nu se va schimba în acest oraș. Mai demult, existau echipaje care patrulau pe jos și ordinea era mai mare în oraș.

Poate că nu ar strica să se revină la acele patrule pe jos, contactul cu cetățeanul ar fi direct și de mai bun augur, iar ordinea în oraș ar fi mai mare. Deocamdată, pentru cetățeanul simplu, rămâne senzația polițistului flegmatic ce dă ture de centru cu autospeciala cu folii negre.

Citește și

Comentarii