Astăzi, în Comitetul local de situații de urgență sunt doar câteva persoane implicate și care mai lucrează, însă acesta este unul inert și nu reușește să rezolve câteva situații punctuale, pentru care nu trebuie neapărat bani. Avem nevoie mai mult ca oricând ca orașul să funcționeze normal, ceea ce din păcate nu se întâmplă: nu suntem în stare să rezolvăm să nu existe înghesuială de oameni la efectuarea schimbului de la fabrici, nu are cine să rezolve ca gunoiul de la centrele de carantină să fie ridicat, Spitalul municipal să fie aprovizionat cu echipamente de protecție etc. Nu se dau comenzi coerente către instituțiile din subordine (Urbana, DAS etc), care ar trebui cel mai mult să se implice în aceste momente. Aceste instituții se implică cât pot, însă se vede lipsa de coordonare de la vârf (primar, viceprimar).

Primăria Sighet astăzi este una închisă, nu funcționează aproape deloc, inclusiv clădirea fiind închisă publicului. Cred că este singura sau printre puținele primării din țară care sunt închise iar cei mai mulți angajați lucrează de acasă. Nu poți să plătești taxe (nu toți au carduri să plătească online), nu poți obține o hârtie de care ai nevoie (nu toți au sau știu să lucreze prin internet) etc.

Personal, am cerut consilierilor locali să ne gândim măcar să schimbăm viceprimarul cu un alt consilier care să știe despre ce este vorba și care să poată lua anumite decizii, chiar dacă acestea nu vor fi populare. Din păcate, legea nu prevede niciun mecanism realizabil de a-l schimba pe primar, dar viceprimarul poate fi schimbat ușor: prin votul a 13 consilieri locali. Chiar dacă OUG 57 / 2020 prevede că eliberarea din funcție a viceprimarului nu se poate face în ultimele 6 luni ale mandatului, mandatele urmează a fi prelungite în curând, deci schimbarea se poate face.

Din păcate, doar 3-4 consilieri locali agreează în acest moment această idee, restul, prin conducerea partidelor, nu doresc să se pună rău cu UDMR, sperând că UDMR nu vor scoate candidat propriu la alegerile locale și, astfel, vor fi susținuți și vor câștiga fotoliul de primar. Astfel, UDMR și-ar câștiga în continuare funcția de viceprimar al municipiului, cel mai probabil în persoana doamnei Beres Ildiko Ibolya sau a soțului domniei sale, Beres Ștefan.

S-ar putea ca Sighetul să nu facă față crizei determinate de epidemia de coronavirus și a haosului economic de va urma și să facă implozie cu totul în câteva săptămâni, când cazurile de infecții se vor înmulți și sighetenii vor rămâne abandonați de către instituțiile sale.

Fac un apel public către viceprimar și primar: doamnă viceprimar, dați-vă demisia și stați acasă în autoizolare pentru a vă proteja sănătatea! Domnule primar, delegați toate atribuțiile către un viceprimar care să ducă greul în această perioadă sumbră și lăsați-l să rezolve problemele orașului, dvs. urmând să vă încasați în continuare salariul. Astfel Sighetul mai poate avea o șansă să treacă cu bine peste această gravă criză.

Semnează,
Nicolae Iuga
consilier local

Citește și

loading...