Simona Halep a ajuns în finala turneului din California, dotat cu premii totale de 5.381.235 dolari, după ce Serena Williams a acuzat o accidentare la genunchiul drept şi a decis că nu poate să joace.

SIMONA HALEP, prima reacţie după calificarea în finală la Indian Wells: "POT câștiga titlul"

Numărul unu mondial, care a revenit anul acesta la Indian Wells, după 14 ani de boicot în urma unor reacții rasiste, câștigase edițiile 1999 și 2001 ale competiției.

Simona Halep, numărul trei mondial, va juca în finala de duminică împotriva sârboaicei Jelena Jankovic (N. 18), care a trecut în penultimul act de germanca Sabine Lisicki (N. 24), cu 3-6, 6-3, 6-1.

Williams, câștigătoare a turneului Australian Open în ianuarie, a indicat pe contul său de Instagram că dorește să revină la Indian Wells și anul viitor.

„În urmă cu patru luni am început o călătorie incredibilă care m-a adus aici. Nu credeam că acest lucru va fi posibil, dar s-a întâmplat grație fanilor mei”, a mai spus jucătoarea de 33 de ani.

În 2001, Serena a învins-o în finala de la Indian Wells pe belgianca Kim Clijsters, care a fost huiduită de spectatori, care i-au luat în colimator și pe tatăl vedetei și pe sora ei Venus, la apariția în tribune, fani reproșându-se surorilor Williams, care ar fi trebuit să se înfrunte în semifinale, că au refuzat să joace una împotriva celeilalte. Venus a declarat forfait pentru meci, cu puțin timp înainte de lovitura de start, fapt care a declanșat furia spectatorilor, transmite AFP.

Serena a anunțat în februarie că este gata să joace din nou la Indian Wells, deoarece mentalitățile s-au schimbat din 2001.

Serena avea 4-1 în duelurile directe cu Halep, fiecare obținând câte o victorie în toamnă la Singapore, la Turneul Campioanelor, Simona cu 6-0, 6-2 în grupă, iar Williams cu 6-3, 6-0 în finală.

Prin calificarea în finală, Halep și-a asigurat un cec de 439.420 dolari și 650 de puncte WTA. Anul trecut, Simona se oprise în semifinale, învinsă de poloneza Agnieszka Radwanska, în două seturi, cu 6-3, 6-4. În 2015, Halep și-a trecut în palmares două titluri WTA, la Shenzhen și Dubai.

Halep (23 ani) se află la un singur pas de primul său titlu Premier Mandatory, care ar fi cel mai important din carieră, după cele de categoria Premier 5 (Doha 2014 și Dubai 2015), menționează WTA.

În disputele directe cu Jankovic (30 ani, 21 WTA), Halep conduce cu scorul de 3-1. Sârboaica a câștigat prima confruntare, în 2010, cu 6-4, 4-6, 7-5, în primul tur la US Open, iar Simona s-a impus în 2012, în primul tur la Bruxelles, cu 6-2, 3-6, 7-6 (3), în 2013, în sferturi la Roma, cu 4-6, 6-0, 7-5, și în 2014, în optimi la Australian Open, cui 6-4, 2-6, 6-0. De remarcat că toate meciurile au fost de trei seturi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și