Halep (29 ani, 13 WTA), cap de serie numărul 12, a obţinut o victorie destul de facilă, în doar 68 de minute.

Fostul lider mondial a început excelent şi a condus cu 2-0 şi 3-1, dar o serie de greşeli au făcut ca adversara ei să egaleze, 3-3. De la 30-0 pentru Kucova în ghemul şapte, Halep a schimbat registrul, a fost mai concentrată şi a dominat clar ostilităţile, câştigând primul set cu 6-3. În actul al doilea, diferenţa a fost mult mai clară, Halep impunându-se cu un sec 6-1, după o serie de lovituri de excepţie.

Halep a încheiat cu un as, două duble greşeli, 19 winners şi 18 erori neprovocate, în timp ce Kucova (31 ani, 111 WTA), lucky loser, a avut o dublă greşeală, 10 winners şi 15 erori neforţate.

Simona Halep, care anul trecut nu a participat la US Open, şi-a asigurat un cec de 180.000 de dolari şi 130 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe kazaha Elena Rîbakina, cap de serie numărul 19, potrivit Agerpres.

„Este foarte bine că m-am întors aici, anul trecut n-am putut juca. Este extraordinar să pot juca iar în fața spectatorilor, cărora le mulțumesc pentru prezență. Întotdeauna este grozav să joci la US Open, unde atmosfera este deosebită. Mă simt mai bine acum, sunt mai încrezătoare. Înaintea turneului eram îngrijorată din cauza problemelor medicale, nu jucasem atâtea luni. E greu să gestionezi presiunea unui Grand Slam, dar cred că mă descurc destul de bine”, a declarat Simona Halep, la Eurosport.

Citește și

Comentarii