Simona Halep s-a calificat în semifinalele primului Mare Şlem al anului după ce a spulberat-o pe estoniana Anett Kontaveit.

Adversara Simonei Halep în semifinalele Australian Open 2020 va fi Garbine Muguruza, din Spania, locul 32 WTA, care a învins-o pe rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova (30 WTA) în două seturi, 7-5, 6-3, într-o oră și 35 de minute.

Jucătoarea spaniolă născută în Venezuela, în vârstă de 26 de ani, este câştigătoare la Roland Garros în 2016 şi la Wimbledon în 2017, dar niciodată nu a ajuns în semifinale la Melbourne. Ea are șapte titluri la simplu și a fost pentru scurt timp și lider WTA, în 2017, după ce a câștigat la Wimbledon.

Simona Halep şi Garbine Muguruza s-au întâlnit de cinci ori până acum, iar spaniola conduce cu 3-2, toate victoriile acesteia fiind pe hard, în timp ce succesele româncei sunt pe zgură.

În cealaltă semifinală se vor duela, joi, australianca Ashleigh Barty, locul I WTA, şi americanca Sofia Kenin, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14.

Citește și

loading...