Halep (23 ani, 3 WTA), principala favorită a competiției, și-a adjudecat victoria după 62 de minute, după un meci în care a alternat momentele bune cu altele mai puțin inspirate.

Jucătoarea noastră a condus în permanență, având 2-0, 4-1 și 5-2 în primul set, pe care l-a încheiat cu 6-3, după 31 de minute. În manșa secundă, Halep a început cu break, s-a desprins la 2-0, a avut apoi 3-1, însă Krunic, care a venit din calificări, a reușit egalarea la 3-3, după ce s-a impus pe serviciul Simonei. Constănțeanca s-a mobilizat și a câștigat apoi ultimele trei ghemuri ale setului, învingând cu un simetric, 6-3, 6-3.

Simona Halep a mai învins-o pe Krunic (21 ani, 84 WTA), anul trecut, la București, când românca s-a impus cu 6-2, 6-4 în optimile de finală.

Simona și-a asigurat un cec de 29.730 dolari și 110 puncte WTA, iar în penultimul act o va înfrunta pe o reprezentantă a gazdelor, Saisai Zheng, care a trecut, joi, de kazaha Zarina Dias (N. 4), cu 3-6, 7-6 (2), 6-2.

Zheng (20 ani, 97 WTA) a învins-o pe Alexandra Dulgheru în primul tur la Shenzhen, cu 7-5, 5-7, 6-1, și va juca în premieră cu Halep în circuitul profesionist.

În semifinale s-a mai calificat și elvețianca Timea Bacsinszky (N. 8), care a profitat de retragerea rusoaicei Vera Zvonareva (din motive medicale), la scorul de 3-2, în primul set. În penultimul act, Bacsinszky va avea adversară o jucătoare din Cehia, Petra Kvitova (N. 2) sau Tereza Smitkova.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și