Singapore se confruntă cu cel mai grav val de infectări de la începutul pandemiei, înregistrând zilnic între 2.000-3.000 de cazuri noi şi câteva decese.

"Persoanele care nu sunt vaccinate reprezintă o majoritate consecventă în rândul pacienţilor care necesită îngrijiri intensive şi contribuie într-o manieră disproporţionată la presiunea care apasă pe infrastructurile noastre sanitare", a subliniat Ministerul Sănătăţii din Singapore într-un comunicat.

Guvernul local a asigurat până acum plata cheltuielilor medicale pentru cetăţenii din Singapore şi pentru unii dintre rezidenţii infectaţi cu noul coronavirus, cu excepţia persoanelor testate pozitiv imediat după ce au revenit în ţară după o călătorie în străinătate.

Însă din 8 decembrie, autorităţile centrale vor începe să emită facturi pe numele pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, care au refuzat să se vaccineze.

Aceşti pacienţi vor putea în continuare să beneficieze de o asigurare medicală privată pentru ca facturile lor să fie rambursate.

Cheltuielile de spitalizare ale persoanelor care nu au putut să fie vaccinate din motive medicale şi cele ale copiilor cu vârste mai mici de 12 ani vor fi în continuare achitate de statul asiatic.

Singapore înregistrează una dintre cele mai mari rate de vaccinare din lume împotriva COVID-19, după ce 85% din totalul celor 5,5 milioane de locuitori s-au vaccinat deja cu schemă completă.

Acest oraş-stat a reuşit să controleze răspândirea noului coronavirus la începutul pandemiei prin măsuri foarte stricte, însă numărul infectărilor a crescut foarte mult în perioada recentă din cauza variantei Delta şi a unei noi politici guvernamentale de coabitare cu noul coronavirus.

Citește și

Comentarii