Totodată, el a spus că analizele efectuate de DSP Suceava au relevat faptul că șase angajați ai maternității, dintre care doi medici și patru asistenți medicali, sunt purtători sănătoși de stafilococ auriu, microbul care a îmbolnăvit bebelușii și care este foarte virulent din cauză că este rezistent la o gamă largă de antibiotice.

În acest fel se confirmă suspiciunile adjunctului DSP Suceava, Cătălina Zorescu, potrivit cărora bebelușii au contractat microbul chiar de la personalul unității sanitare, în condițiile în care modernizarea maternității a fost finalizată pe 4 decembrie.

Pe de altă parte, prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a cerut suplimentarea mașinilor de ambulanță care să aducă gravidele de la Rădăuți la spitalul Județean pentru a naște.

Totodată, autoritățile județene au anunțat că la Maternitatea Rădăuți se vor dispune și alte sancțiuni, fiind vorba despre o situație gravă.

Maternitatea din Rădăuți va rămâne închisă până când se va face dezinfecție, iar analizele ulterioare vor indica dispariția microbului.

Al șaptelea copil ce a contractat stafilococ auriu în Maternitatea Rădăuți a ajuns la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, a declarat, vineri, prefectul Florin Sinescu. DSP Suceava a dispus o anchetă epidemiologică în acest caz.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și