Indiscutabil că poetul latin Titus Lucretius Carus (pe scurt, Lucrețiu) avea dreptate atunci când, în urmă cu peste două mii de ani, enunța în celebrul lui poem De rerum natura (Despre natura lucrurilor) că Ex nihilo nihil (Din nimic nu apare nimic). Da, căci pentru confortul și comoditatea logicii noastre, infinit inferioară metalogicii divine, este realmente necesar să presupunem că Însuși Atotputernicul n-a creat macrouniversul și microuniversul din nimic, ci din preaplinul dragostei Sale, respectiv din inepuizabila Sa energie.
Iar acest punct de vedere este în perfectă concordanță cu cele mai recente „adevăruri” ale științei: Nimic nu poate veni în existență de la sine și „Cele mai multe particule elementare, dacă nu cumva chiar toate, pot fi create prin materializarea energiei”! Ultima axiomă îi mulțumește atât de mult pe atei, încât aceștia sunt dispuși să-I recunoscă Mântuitorului „unele vindecări” (doar cele pe care ei le atribuie unei „acțiuni psihosomatice” sau „puterii spiritului asupra materiei”), dar resping cu îndârjire prostească majoritatea miracolelor hristice, considerându-le „pure născociri sau întâmplări fundate pe realități deformate de către tradiție”. Altfel spus, nu poate să fie real ceea ce depășește ridicola putere de înțelegere a „științificilor”, întrucât ei stabilesc nestatornica graniță dintre adevăr și fals, dintre realitate și fantezie...
Iată de ce nici plitrucianismul postdecembrist n-a apărut din senin sau din nimic, asta deoarece nu numai că se cheamă prelungirea într-un alt moment istoric a conținutului nițel cosmetizat/adaptat al bolșevismului antedecembrist (să nu dăm nicicând uitării extrem de nociva triadă alogenă pentru noi Silviu Brucan-Ion Iliescu-Petre Roman, care a făcut tot ce i-a stat în putință, inclusiv prin mineriade, să instaureze originala democrație a comunismului „cu fața umană”), dar – așa cum arăt chiar din titlul articolului – această veritabilă făcătură este rezultatul (i)logic al sinistrului sistem tridimensional demagogie-necinste-necalificare.
De ce în mod preponderent politrucianism și de ce necalificare? Pentru că, zic eu, demagogia aleșilor și necinstea grosului românilor postdecembriști (ei își spun „descurcăreți”) sunt atât de frecvente, încât s-au banalizat de-a binelea și, deci, nu necesită explicații suplimentare.
1) Politrucianismul sau aflarea în treabă a foștilor și actualilor trepăduși politici este întru totul specifică postdecembrismului de pe aceste meleaguri (Atenție, în trei decenii eminamente sterile nu s-a ridicat nici măcar un adevărat bărbat de stat, înzestrat și harismatic, necum să se cristalizeze o mult necesară clasă politică!), dovada și consecința dramatică a acestui regretabil fapt fiind dezastrul desăvârșit din aproape toate compartimentele românești de activitate (industrie, agricultură, transporturi, infrastructură, cercetare, sănătate, educație, cultură, turism), politicoasa (sic!) neîncredere de care se „bucură” reprezentanții noștri în cam toate organismele internaționale și, îndeosebi, statornica poziție codașă a României între națiunile europene la absolut toți indicatorii ce vizează nivelul general de viață.
2) Necalificarea nu trebuie înțeleasă doar ca o lipsă de calificare/eficiență în domeniul politic (în sens democratic, nefiind și neputând să fie o profesie propriu-zisă, activitatea politică reprezintă circumstanțiala punere a cetățenilor înzestrați și onești în slujba semenilor!), ci jenanta lipsă de calificare a politrucilor în toate sferele de activitate. Tocmai de aceea politica postdecembristă a fost văzută de prolifica tagmă a jigodiilor (semidocți necinstiți și slugarnici cu șefii) drept lesnicioasa rampă de lansare spre demnități nemeritate și spre bogății necușere.
Iar cum pofta vine mâncând, coteriile politrucianiste sunt la noi în firea lucrurilor, legile sunt făcute de hoți pentru hoți și, cu excepții nesemnificative, aceiași ipochimeni țin morțiș să fie realeși iar și iar, chit că majoritatea lor nu sunt decât o atroce povară pentru alegători și țară, atât prin măsurile luate în calitate de factori decizionali, cât și prin impertinentele lefuri încasate (asta mai ales), plus alte multe avantaje financiare și materiale.
Cum scopul individual, de clan și/sau partid musai trebuie atins, indiferent de mijloacele întrebuințate, iată motivul pentru care traseismul politic este la noi (pardon, la ei) tot mai înfloritor și fără vreo teamă de găunoasele amenințări ale unui necalificat de teapa lui Rareș Bogdan, care nu numai că nu și-a dat demisia, așa cum inițial promisese, din funcția de prim-vicepreședinte pentru repetatele cooptări liberale, dar a izbutit să se facă de tot râsul prin mizerabilele încercări de a le justifica pe cele la vârf.
N.B.: Actualii guvernanți se plâng mereu de enormele găuri lăsate în buget de către pesediști, chipurile singura și adevărata cauză pentru care este încălcată (!) de ei legea dublării alocațiilor de stat, pentru care nu s-a făcut la 1 ianuarie obligatoria indexare (unele state dezvoltate o fac de două ori pe an), nu s-au majorat pensiile (măcar pensiile de câte sute de lei) și pentru care mai sunt bani cu țârâita în sănătate, educație, cercetare, infrastructură și agricultură. Păi dacă așa stau lucrurile, de ce nu se fac mult trebuincioasele economii prin disponibilizarea bugetarilor excedentari, de ce nu se diminuează veniturile hipernesimțite (lefuri și pensii bugetare de peste 10.000 euro), nu se reduce numărul aleșilor (parlamentari, respectiv consilieri comunali, orășenești, municipali și județeni) proporțional cu îngrijorătoarea reducere a numărului cetățenilor prin avorturi și expatriere, ba chiar aceste activități obștești (taman ca în unele țări avansate) să fie neretribuite și, nu în ultimul rând, de ce nu sunt unificate atâtea comune zdravăn depopulate?...La toate aceste întrebări incomode, însă normale și de bun simț, nu există decât un singur răspuns al politrucilor de ieri, de azi și – după cum se prezintă lucrurile – de mâine: Numai și numai din motive populisto-electorale!